ACS Mediaș se va reuni luni, 19 ianuarie, la stadionul 8 mai în vederea reluării pregătirilor pentru campionatul Ligii a III-a. Începând cu 24 ianuarie, antrenorul Cosmin Vâtcă își va testa elevii în 6 partide de verificare. ”Alb-negrii” sunt pe loc de play-off (4) cu 5 etape înainte de finalul sezonului regular, dar au doar un punct mai mult decât Jiul Petroșani, respectiv patru față de Inter, principale urmăritoare.
Interesant este că toți adversarii din jocurile de verificare nu sunt din seria din care face parte în Liga a III-a ci din zona geografică din care formația de pe Târnava face tradițional parte. ACS a fost repartizată în toamna trecută într-o serie cu echipe din Vâlcea, Gorj sau Argeș, obligându-i pe ”lupi” la deplasări extrem de lungi. În amicale, Mediașul va întâlni echipe din județele Cluj, Alba, Covasna și Sibiu.
Programul complet al amicalelor:
ACS Mediaș va debuta oficial în 2026 în 27 februarie, de la ora 14:00, pe teren propiu, unde va primi vizita echipei de pe ultima poziție, Gilorul Tg. Cărbunești.
Primăria de pe Târnava a recuperat în decembrie stadionul ”Gaz Metan” și este de așteptat ca într-o perioadă cât mai scurtă acesta să fie pus la dispoziția clubului ACS Mediaș.
surse foto: Facebook – ACS Mediaș

