România întâlnește mâine seară Olanda, de la ora 19, în confruntarea de la Munchen. Până atunci, vă invităm să ne amintim de anul 2008, atunci când Mutu, Chivu, Lobonț & Co. s-au trezit în grupa de la Euro alături de „sperietorile” Franța, Italia și aceeași Olanda.
Amintirile se trăiesc mai bine în momentele de fericire și nu cred că e un moment mai bun, fotbalistic vorbind, să dăm filmul înapoi și să ne amintim cum am trăit Campionatul European din Austria și Elveția.
Foarte puțini erau nebunii care credeau că o să fim atât de bucuroși și optimiști după faza grupelor din Germania, mai ales după repetițiile ratate cu Bulgaria și Liechtenstein. Cu atât mai puternic ne-a lovit scorul ireal din meciul cu Ucraina și chimia perfectă dintre tricolori. De acolo, am luat victoria și am făcut-o nuntă, în stilul propriu: slabii de ieri sunt candidații la faze superioare de astăzi, Belgia urma să fie spulberată, iar „Iedi” a devenit antrenorul Iordănescu. Ne-am îmbătat dintr-un singur pahar, dar până la urmă a ieșit bine, cu România câștigând o grupă în care fiecare echipă a terminat cu câte patru puncte.
Stând cu gândul la meciul de mâine, ne-am amintit momentul 2008, atunci când băieții încruntatului Victor Pițurcă au tras bățul cel mai scurt dintre cele scurte, prinzând o grupă a morții oricăror șanse. Franța, Italia și Olanda garantat ne vedeau drept jaloane, mai ales că pe foile de joc aveau jucători ca Henry, Ribery, Buffon, Del Piero, Sneijder sau Van Nistelrooy.
Ce-i drept, nici noi nu stăteam rău deloc, mai ales dacă privim unde suntem astăzi, ai noștri prezentându-se, printre alții, cu Lobonț, Chivu, Mutu, Raț, Tamaș sau Goian.
Primul loc în grupă și mâna de ajutor a domnului Vassaras
La fel ca la ultimele preliminarii, și atunci România a ieșit prima, într-o grupă cu Olanda, Bulgaria, Albania, Belarus, Slovenia și Luxemburg, pierzând un singur meci, împotriva vecinilor de la Sud. Practic, biletele de Euro au intrat în buzunar la meciul împotriva Olandei, de la Constanța, atunci când pe un vânt puternic Goian a băgat mingea în poarta olandezilor și a asigurat României primul loc în grupa de calificare, după un gol din offside nesemnalizat de la margine. Mai știți cine era la centru? Prea bunul nostru Kyros Vassaras, actualul șef al arbitrilor.

Meci urât cu Franța, penalty-ul lui Mutu și cum Olanda a vrut mai mult decât noi să ia bătaie
După 16 ani de atunci, e greu să îți mai aduci aminte în detaliu tot filmul acelui turneu. Sigur, cu toții am rămas cu gura căscată atunci când dintre toate cele 15 echipe disponibile ca adversare, noi am prins ce nu se poate mai rău, iar Nea Piți avea liber la construit zidul apărării.
Zid care a fost destul de impermeabil, mai ales în primul meci, în fața Franței antrenate de căre controversatul Raymond Domenech.
A fost, ce-i drept, un meci la care am rămas în fața televizoarelor doar pentru că pe teren era România, nici noi și nici francezii neieșind cu nimic la rampă. Totuși, recunoaștem că acest egal urât era un început frumos pentru o așa grupă.
La rând a venit Italia, la Zürich, iar al doilea meci a avut mai multă vână și miez decât partida de debut, deși la final am terminat tot la egalitate.
Mutu i-a citit pe Zambrotta și Buffon, iar pasa la portar a fundașului italian a ajuns un șut frumos sub bară, iar noi eram cu mâinile în aer și decibelii la maximum. Păcat, totuși, că egalarea a venit rapid, din piciorul lui Panucci, dar tricolorii erau mai vii în atac decât în meciul împotriva francezilor.

După ce Lobonț ne-a ținut în joc cu niște intervenții remarcabile, a venit și momentul pe care ni-l aducem aminte cu claritate și tristețe. Arbitrul Ovrebo a fost galant cu un penalty acordat la un duel în careu dintre Panucci și Daniel Niculae, iar speranțele noastre erau în gheata lui Adi Mutu. Gurile rele pot spune că arbitrajul bun spre părtinitor cu echipa noastră, chiar și în meciurile din grupa de calificare, era mâna lui Mircea Sandu, proaspăt membru în Comitetul Executiv al UEFA, dar poate nu vom afla niciodată 🙂.
Un pas, doi, trei și Buffon scoate mingea lui Mutu, trimisă pe centru. A părut că decarul nostru a decis să schimbe în ultimul moment o „scăriță” cu un șut puternic, poate și pentru că Buffon îi cunoștea execuțiile din Serie A.
Cum, necum, de la victimele sigure ale grupei, românii aveau șanse să meargă mai departe, iar Olanda părea mai mult decât bucuroasă să pună umărul la calificarea noastră. Cu Van der Sar, Van Nistelrooy, Sneijder și Van der Vart rămași pe bancă, olandezii au combinat frumos, dar nu incisiv, iar impresia generală (poate din prea mult subiectivism) a fost că batavii ne-au lăsat culoare pentru a marca, dar ai noștri au rămas neputincioși. Cu Marica uitat la încălzire și Florin Bratu neconvocat, atacul nostru nu a putut produce surpriza, astfel că adversarii ne-au curmat suferința prin golurile lui Huntelaar și Van Persie.

Poate singurele părți bune au fost faptul că am terminat peste Franța, care a reușit să facă doar un punct, plus că ne amintim de travaliul fantastic al unor jucători precum Bănel Nicoliță.
Lotul României la Euro 2008
Portari: Bogdan Lobonț (Dinamo), Marius Popa (Poli Timișoara), Eduard Stăncioiu (CFR Cluj).
Fundași: Cosmin Contra (Getafe), Gabriel Tamaș (AJ Auxerre), Ștefan Radu (Lazio Roma), Răzvan Raț (Șahtar Donețk), Cristian Săpunaru (Rapid), Dorin Goian (Steaua), Sorin Ghionea (Steaua), Cosmin Moți (Dinamo).
Mijlocași: Florentin Petre (TSKA Sofia), Paul Codrea (AC Siena), Razvan Cociș (Lokomotiv Moscova), Cristian Chivu (Internazionale Milano), Mirel Rădoi (Steaua), Nicolae Dică (Steaua), Bănel Nicoliță (Steaua), Adrian Cristea (Dinamo).
Atacanți: Adrian Mutu (AC Forentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Daniel Niculae (AJ Auxerre), Marius Niculae (Inverness).