Pe vremea comunismului, dictatorul Enver Hoxha a dorit izolarea Albaniei, iar paranoia acestuia a dus la construirea unui număr de aproximativ 170 000 de buncăre, în așteptarea unor dușmani care nu au mai venit. În schimb, zilele trecute am urmărit cum fotbalul i-a conectat pe albanezi cu celelalte țări participante la Euro 2024 și am luat pulsul meciului Albania-Spania chiar din capitala Tirana.
Dragi suporteri euforici, vă mai aduceți aminte de Albania? Fotbalistic vorbind, dacă sunt printre voi și oameni care au fost de curând acolo, mai ales pentru plajele din sudul acestei țări. Eram la Euro 2016, la fel de optimiști ca astăzi și aveam în colțul gurii un zâmbet care voia să spună că victoria cu albanezii e ca și făcută, iar noi vom ieși din grupa din care mai făceau parte Franța și Elveția. Numai că Armando Sadiku -potrivit nume pentru un killer- a pus mingea în poartă, pe lângă Tătărușanu & Chiricheș, făcându-i pe ai noștri tricolori să își vadă de vacanțele de vară mai din timp.
Sau, dacă vreți să păstrăm nota euforică, tot cu vulturii albanezi am jucat ultimul meci din grupa de calificare pentru Euro 2008, grupă pe care am câștigat-o în fața Olandei. Era 27 noiembrie 2007, iar pe Stadionul ”Lia Manoliu”, Dică (2), Tamaș, Marica și Daniel Niculae (2) erau cei care marcau pentru un 6-1 care sărbătorea o calificare superbă a jucătorilor antrenați de hulitul Victor Pițurcă.
Tot de vacanță și tot de fotbal se leagă tema acestui articol. Fiind în Albania zilele trecute, mai precis în capitala Tirana, nu puteam să stau departe de fotbal. Fotbalul nu te lasă să treci pe lângă manifestările lui, mai ales într-o țară în care naționalismul feroce poate fi alimentat de ceea ce se întâmplă pe gazon. Am ajuns acolo cu o zi înainte de disputarea meciului Spania-Albania, duel în care oamenii antrenați de Sylvinho aveau mai multe șanse teoretice de calificare… dar ajungem și acolo.
După aterizarea pe Aeroportul Nene Tereza (Maica Tereza), marcată de tradiționala întârziere, am luat contact cu capitala. Iar Tirana e un oraș, cel puțin la prima vedere, aflat într-o continuă metamorfoză, dar care încă mai are vechea piele a comunismului. M-a surprins multitudinea de ”murale” de pe blocuri, dar și clădirile futuriste ce dau orașului un aer vestic. Totodată, viziunea arhitecturală e asezonată cu un trafic alandala, cunoscutele aprozare la tot pasul, dar și evitarea, pe cât posibil, a plății cu cardul.
Cu voia dumneavoastră, revenim la fotbal. Nu trebuie să știi limba și nici să îi cunoști pe albanezi, ca să îți dai seama că Euro 2024 se trăiește pe cinste, mai ales la nivelul barurilor și teraselor. O să îmi rămână pe retină luni bune de acum încolo imaginea cu steagurile tuturor țărilor participante la acest turneu final, ce atârnau pe fațadele majorității barurilor din Tirana. Bineînțeles că steagul roșu sângeriu, pe care tronează silueta vulturului albanez, era văzut peste tot și în toate dimensiunile.
Tur exclusivist cu Zani
Oriunde ați merge și indiferent de bugetul disponibil, vă fac o sugestie: alăturați-vă unui tur gratuit, făcut la pas alături de un ghid local. E imposibil să nu rămâneți cu o legendă, o bârfă, o glumă sau, în cel mai rău caz, cu o recomandare excelentă pentru mâncare și băutură. Sigur, la final afli că turul nu este pe degeaba, ci e recomandat să lasi în căciula ghidului măcar 5-10 euro de persoană, dar e o taxă de bun simț.
Și pentru că Albania este specială, eu și prietena mea am avut parte de un tur exclusiv, însoțiți doar de Zani, ghidul nostru. Iar asta nu pentru că am fi cerut acest lucru, ci pentru că se întâmpla ca nimeni să nu mai fie înscris la această tură culturală. După clasicul ”Ce faci?” venit în română din partea lui Zani, pornim agale din fața Muzeului Național de Istorie, aflat în buza pieței Skanderbeg, loc în care în seara următoare aveau să se adune suporterii pentru a urmări meciul contra Spaniei, din fața unui ecran uriaș. Dar cum ar zice Trahanache, să avem puțintică răbdare.
Și printre discuțiile legate de buncărele construite din ordinul dictatorului Envert Hoxha, originile albaneze ale Maicii Tereza din Calcutta, dar și vechile necazuri cu sârbii, în povestea noastră și-a găsit loc și fotbalul, prin apariția stadionului Kombetare Arena. La o primă vedere, clădirea nu se aseamănă deloc cu un stadion. Poate fi un mall, o clădire de birouri sau chiar un hotel. De altfel, a treia variantă nu e chiar departe de adevăr, avînd în vere că dintr-un colț al stadionului se înalță chiar Hotelul Mariott. Astfel, în cazul în care te-ai trezit târziu și nu ai mai prins bilete la Dinamo Tirana vs. Partizani, te poți baza pe o rezervare la hotelul vecin și o vizionare în condiții de lux și suprapreț a partidei.
Aflăm de la ghidul nostru că acest stadion este casa naționalei, dar și locul de disputare a derby-urilor. Dar arena va rămâne mai cunoscută pentru prima finală din istorie a Conference League, ce s-a jucat aici în 2022, între Roma și Fayenoord, echipa lui Mourinho plecând cu trofeul acasă după golul lui Nicolo Zaniolo.
Asemeni stadioanelor mari din Vest, aici găsim un restaurant la intrare, acolo unde clienții pot avea un ”dinner with e view”, priveliștea fiind chiar interiorul stadionului.
Alte steaguri și cum s-a trăit meciul în bazar
La final de tur, ne despărțim de ghidul nostru, nu înainte ca acesta să ne arate bazarul, un loc care ne-am fi așteptat să arate un pic altfel, având în vedere denumirea. Dar nu a fost deloc așa. Un loc plin de lume, dar aerisit și plin de terase faine, cu iz italienesc ca amenajare, dar unde puteai mânca balcanic, nici pe departe mediteranean. Mai peste tot vedeai câte un restaurant cu denumirea ”Zgara”, care aflăm că înseamnă grătar. Deci, nu era o momeală mai bună ca să hotărâm că de aici vom vedea și meciul din seara următoare. ”Aici doar vegetarienii mor de foame” ne spune râzând ghidul nostru, iar noi îi mulțumim lui Zani pentru prima întâlnire cu orașul.
Fără prea multe șanse de calificare, dar cu inimile sus
Echipa Albaniei trăise meciuri intense la acest Euro. După cel mai rapid gol din istoria europenelor, anulat de victoria Italiei, plus un egal de infarct în fața croaților, urma meciul contra Spaniei, poate singura echipă care a prestat un fotbal de nivel ridicat în faza grupelor.
Iar forfota meciului începea să pună stăpânire pe oraș. Televizoare peste tot (chiar și în parcuri sau la Burger King), ospătari legați la brâu cu fulare în culorile naționalei, plus piața centrală care avea să fie epicentrul unei eventuale bucurii. Cât despre noi, ne-am așezat la o masă din bazar, unde mâncarea bună și o bere Korca (oras cu traditie in fabricarea berii locale) aveau să fie garniturile meciului.
Ce-i drept, e ciudat să nu fi conectat la tenisunea din jur, iar singurele cuvinte pe care le recunoști să fie numele jucătorilor din teren. Măcar aflăm cu această ocazie cum se pronunță cu adevărat numele albanezilor.
Suporterii de pe terasă acompaniază începutul meciului cu aplauze timide, semn că nici ei nu erau chiar atât de nebuni să creadă într-o calificare. Și cu cât Spania domina mai mult, iar portarul Raya deturna orice minge șutată de adversari, eram din ce în ce mai siguri că nu vom asista la ieșiri în stradă și sărbătoare până în zori. Dar chiar și așa, am simțit bucuria națională față de acest eveniment și cum popoarele mici -chiar dacă exagerează de cele mai multe ori- fac din aceste evenimente adevărate nunți, care le oferă ieșirea din cotidian.
Hotărâm ca repriza a doua să o trăim în Piața Skanderbeg, acolo unde oamenii erau adunați ca la festival. Cu chiu, cu vai, reușim să trecem de paznicii vigilenți, care se lăsau mai greu rugați să mai accepte oameni în locul împrejmuit de garduri de metal, dar a meritat insistența. Gazonul sintetic luase locul pavajului, iar gradenele din ambele flancuri al dreptunghiului făceau ca toată adunarea să arate ca un adevărat stadion. Unde mai pui că afară era plin de lume, oamenii fiind cocoțați chiar și pe statuile din împrejurimi.
Aici vuietul e și mai mare față de mica noastră terasă. Unii fac poze, alții îl blesteamă pe goalkeeper-ul spaniol, dar cel mai important e că toți se bucură de fotbal. Nu trebuie să știi albaneză ca să simți că mingea aceia, plus cei 22 de jucători, fac ca inima unei națiuni să pompeze nebunie în oamenii săi, indiferent că ei se află pe stadion sau în fața ecranelor. Sincer, mi-a părut rău că la final Albania a fost eliminată, iar acești oameni vor fi nevoiți să privească distanți fotbalul din Germania.
Fotbalul e pentru suporteri
Nu cred că există concluzie mai bună pentru ceea ce am văzut în Tirana și, lăsând la o parte diferendele etnice și politice, mă bucur că fotbalul pune această țară pe hartă, pe lângă plajele frumoase, dar și poveștile cu mafia albaneză :).
