FC Hermannstadt a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul cu Universitatea Craiova, din prima etapă a sezonului 2024/2025. Dacă în prima repriză sibienii au fost mai periculoși, în partea a doua echipa lui Costel Gîlcă a avut o grămadă de ocazii, dar fără succes la final. Marius Măldărășanu cere transferuri la echipă, pentru că altfel echipa s-ar bate la retrogradare.
O repriză cu speranțe și una de chin. Cam așa am putea rezuma evoluția de aseară a echipei lui Marius Măldărășanu. Deși reieșea optimismul din declarațiile antrenorului de dinaintea acestui meci, după meciul de aseară acesta a cerut transferuri la echipă și a spus că fără jucători noi echipa sa va avea probleme în acest sezon.
S-a văzut lipsa lui Mino Sota, om ce aducea echilibru la mijloc, iar norocul gazdelor s-a numit Căbuz. Chiar dacă a scăpat de două ori mingea în față -o dată chiar i-a pus-o pe tavă lui Elvir Koljic-, portarul născut la Avrig a scos câteva șuturi grele în a doua repriză, oprindu-i pe Mitriță și colegii săi să plece cu o victorie de pe Municipal.
Cu un singur șut pe poartă tot meciul și 32% posesie, antrenorul Hermannstadt-ului cere transferuri și nu este prrea optimist pentru ce se poate întâmpla:
Cred că este un rezultat echitabil pentru că prima repriză a fost a noastră ca joc, ca ocazii. A doua repriză a fost a lor. Am suferit și la bancă. Mitriță a intrat și este un jucător care poate face diferență. Căbuz și-a făcut treaba.
Avem foarte mult de muncă. Toți ne pregătim de prima etapă. Avem probleme din punct de vedere al lotului. Lumea nu înțelege. Eu nu mă uit la buletin că are 34 de ani. Jucătorii tineri cresc cu jucători.
Așa nu se poate. Am vrut jucători, dar nu au fost aduși. Va fi dificil, suntem conștienți. Anul trecut am pierdut trei jucători pe parcursul turului. Îmi este foarte greu. Mă gâdesc și la mine că am stat aici când a fost depunctarea și când s-au vândut jucători.
Săptămâna viitoare va fi una de gânduri. Suntem realișiti. Lumea se gândește la play-off. Ne batem la retrogradare. Asta e realitatea. Am tot cerut jucători. Vreau jucători care vin la Hermannnstadt.
Sunt dezamăgut normal pentru că ai mei erau bucuroși pentru 0-0. Viitorul nu sună bine. Mi-am dorit jucători de la început. Înțeleg că este nevoie de bani. Trebuie să mă înțeleagă și lumea pe mine.
Trebuie să echilibrăm un pic balanța. Mă gândesc și la jucători. O să fie greu. Încerc să fac tot ce pot.”
a declarat Marius Măldărășanu.

Următoarea partidă a sibienilor va fi la Cluj-Napoca, împotriva celor de la ”U”, echipă împotriva căreia a cam avut probleme de-alungul timpului. Este de așteptat ca pe Cibin să mai ajungă jucători noi, având în vedere că Daniel Paraschiv este ca și plecat de la echipă, perioada de mercato este până în 2 septembrie.