Sunt aproape 4 ani de când unul dintre cei mai respectați și implicați ultrași din Sibiu, Sergiu Rizea, a plecat mult prea devreme din această lume, la doar 35 de ani. Unul dintre liderii Peluzei Sud Sibiu (Voința Sibiu) dar și Uniți sub tricolor (grupul care susține exclusiv naționala României) este comemorat în fiecare vară de prieteni iar sâmbătă aceștia vor organiza a patra ediție a Memorialului Sergiu Rizea, la Sibiu.
Comunicat UST:
„Sfârșitul acestei săptămâni aduce o perioadă devenită deja tradițională pentru grupul nostru, cu două evenimente la care luăm parte anual și care pentru noi, au o puternică legătură între ele, pe lângă însemnătatea spirituală care le caracterizează.
Astfel, în acest weekend, ne vom revedea la Sibiu (sâmbătă – 20 iulie), unde vom organiza a patra ediție a turneului de fotbal memorial dedicat lui Sergiu Rizea, cel care ne-a fost mai mult decât un frate, un lider al grupului nostru și un om de înalta ținută morală, pentru care românismul și patria erau niște valori neprețuite, după care s-a ghidat mereu.
Oricine e binevenit și dacă vrei să-i cinstești memoria sau l-ai cunoscut pe Sergiu și vrei să-ți aduci aminte de el, aducându-i astfel un omagiu într-o atmosferă caldă și ca între prieteni, într-o zi cu fotbal, cântece și bere, te așteptăm acolo.
A doua zi (duminică – 21 iulie), vom fi prezenți la Sâmbăta de Sus, unde în fața Mănăstirii Brâncoveanu, într-un decor aparte, va avea loc ultima parte a celei de-a 13-a ediții a Zilelor Rezistenței, comemorarea anuală dedicată eroilor Rezistenței anticomuniste din Munții Făgărașului, organizată de Fundatia „Ion Gavrila Ogoranu”.
La fel ca în anii trecuți, vom fi prezenți pentru a aduce astfel un elogiu celor care și-au sacrificat viața, familia și absolut totul în numele libertății și eliberării neamului și compatrioților, ținând piept aproape un deceniu regimului comunist, printr-o luptă inimaginabil de grea și dură.
Dacă ești în asentiment și vrei să ni te alături la vreunul din cele două evenimente sau de ce nu, să fii prezent chiar la ambele, ne poți scrie sau ne vedem direct acolo.”