Sportul românesc e plin de porecle și de cele mai multe ori ne identificăm idolii din arene mai rapid după numele de scenă decât după cel din buletin. Neamțul, Gâscanul, Tamango, Big Ghiță sau Păsărilă ascund povești amuzante sau chiar sunt titluri de glorie în anturajul sportivilor.
Am vrut să devoalăm doar o mică parte din istoriile unor porecle din lumea sportului sibian, iar de aici vă încurajăm să completați lista cu cine vă vine în minte.
Kevin Who?
În cazul în care am dori să fim protocolari sau am fi niște polițiști care îi verifică actele, am știi că stăm de vorbă cu domnul Octavian Popa-Calotă, de loc din Focșani, cu tot cu cariera sa de peste 20 de ani în baschetul românesc. Dar pentru cine l-a aplaudat, iubit și chiar detestat pe terenul de baschet, actualul secund al lui CSU Sibiu răspunde la numele de Kevin. Iar de tot botezul este responsabil chiar fratele lui Kevin Popa-Calotă, familia fostului baschetbalist pricopsindu-se acum cu Kevin al II-lea Popa-Calotă, fiul lui Octavian și al Dariei, soția sa.
Am avut norocul ca fratele meu să vină cu acest pseudonim devreme în viața mea. E un nume cu care am ajuns să mă identific mai mult decât cu cel din buletin. Când am insistat pentru numele Darius, soția mea a văzut ocazia să insiste și ea pentru Kevin, iar eu am acceptat. Mă bucur pentru alegerea făcută.”
Beni Pelger, nașul lui Cristi Crăciun
„Ole, Ole, Ole, Oleeee, Bâtăăă, Bâtăăă!”. E refrenul cu care suporterii sibieni acompaniau prezențele lui Cristian Crăciun pe parchet. Actualul președinte al clubului de baschet Premium, dar și jucător important al CSU Sibiu, Crăciun a fost unul dintre fantasticii care au adus ultimul titlu național pentru CSU Sibiu, în 1999. Dar să revenim la supranumele de „Bâtă”, care nu s-a născut, așa cum poate ne-am fi așteptat, din hotărârea cu care Cristi își aborda adversarii, ci dintr-o remarcă asupra stilului său de a arunca:
Când am ajuns la Sibiu, nu știam să arunc cu mâna dreaptă, iar colegul Beni Pelger mi-a spus că sunt „bâtos” și așa a rămas, deși ulterior nu am mai avut probleme cu aruncarea”, ne-a povestit Cristian Crăciun.
Pipa nu știa să zică…
Nu râu, rățușcă și rămurică, vorba unei creații literare de real succes, ci problemele au apărut atunci când alfabetul a intrat în viața actualului portar al naționalei României de minifotbal, dar și al celor de la ACS Mediaș, în liga a treia. De atunci, acesta a reușit să adune medalii cu grămada în minifotbal (printre care cea de campion mondial), dar și alintul de „Pipa”.
Această poreclă o am de la școală, de când eram în clasa întâi și am primit-o de la un coleg, fiindcă aveam ceva probleme de vorbire. În loc de „A mare de tipar” eu spuneam „A mare de pipar” și de acolo am ajuns Pipa, iar lumea mă strigă așa și în ziua de astăzi.”
„Dulăul a mușcat din căței”
Fotbalul românesc e plin de porecle și aproape a devenit o provocare să ghicești omul după numele lui real. Pe lângă Cupa Balcanică luată cu Interul sibian, în 1991, plus multe povești spumoase, dar și meciuri de referință în fotbalul național, Viorel Hizo are un loc rezervat în cartea de porecle ale fotbalului românesc, iar nașul se pare că a fost cel mai bun gazetar sportiv al acestor meleaguri. Povestea am aflat-o chiar de la domnul Hizo:
Ioan Chirilă mi-a zis prima dată Dulăul. Când am bătut aici (n.r. – la Sibiu) pe Dinamo, cu Lucescu antrenor. 1-0, a dat Majearu gol, Stelea era în poartă. Și atunci a scris titlul 《Dulăul a mușcat din căței》.”
Mexico Mediaș
La ce turație are pe teren, ne mirăm când auzim că primul lucru pe care l-a depășit Darius Olaru, înainte de a-și începe drumul de fotbalist, a fost astmul. După aceea, de la vârsta de opt ani, medieșeanul a luat-o în sus, debutând în liga a doua acum opt ani și fiind astăzi unul dintre fotbaliștii din vitrina ligii naționale, cu toate scăpările sale din teren, care îl împiedică să treacă la un fotbal mai profitabil pentru el și pentru suporteri. Fotbal pe care, de altfel, l-ar merita.
Totuși, chiar dacă a trecut prin schimbări, Olaru a tras după el o poreclă căpătată din perioada în care evolua la grupele de juniori ale Gazului. Este vorba de „Mexic”. Și asta nu pentru că alerga ca Speedy Gonzales, faimosul șoarece mexican, ci pentru că purta o șapcă pe care era scris numele țării care ni l-a dat pe Guillermo Ochoa, portarul-vedetă al recentelor campionate mondiale de fotbal.
Iulian Cristea Porumbelu’
Sunt fotbaliști care mai scapă porumbei, mai ales pe la acele interviuri sforăitoare de după meciuri, dar noi știm unul care nu le dă drumul, fiind și pasionat de ei. Columbofilul Iulian Cristea, dacă este să vorbim în termeni de specialitate despre actualul fotbalist al celor de la „U” Cluj-Napoca, originar din Mediaș, este cel care se ocupă, alături de părinții săi, de creșterea porumbeilor voiajori, dar și de participarea acestora la concursuri. De aici și porecla cu pricina.
Și dacă v-ați gândit pe loc la o ciulama de porumbel, Iulian este mai reținut în astfel de vise culinare, lucru mărturisit într-un interviu oferit pentru cei de la FCSB, pe vremea când juca pentru echipa din capitală:
”Nu am mâncat niciodată porumbei. Nu cresc pentru a-i mânca. Îi cresc ca voiajori. Îi duc în Germania. La mine e pasiune, nu câștig din porumbei. Grijă au părinții mei de ei. Eu sunt aici, la București.”
Șarpele
Este de ajuns să spui „Șarpele”, iar suporterii Interului din Sibiu, ai Șoimilor, dar și ai Voinței, mai ales cei de cursă lungă, vor ridica din sprâncene sau își vor pune ochelarii. Ochelari asemeni lui Viorel Mușan, alias Șarpele (cu ochelari), cel care a pus bazele unei galerii sibiene, alături de prieteni, în anii 70.
Cu alura sa de baschetbalist, Mehari, așa cum mai era el cunoscut, era văzut ulterior și printre suporterii Voinței Sibiu, nostalgic fiind după vremurile în care era activ printre suporteri, trecând în neființă în vara lui 2012. A lăsat în urma sa această poreclă, pe care a primit-o de la Silviu Poroșanu, membru al galeriei Șoimilor Sibiu.
