Pentru bugetul echipei de handbal Măgura Cisnădie nu se anunță vremuri prea bune. Și asta deoarece primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, a anunțat faptul că va supune dezbaterii publice finanțarea pe care echipa feminină de handbal o primește din partea autorităților:
Dragii mei, începând de anul acesta, nivelul de finanțare de la bugetul local al echipei de handbal feminin Măgura Cisnădie va fi decis prin consultarea publică reală a cetățenilor din Cisnădie și a consilierilor locali.
În această perioadă, suntem în plin proces de elaborare a propunerii de buget pentru anul 2025. Vom face o propunere de buget cu o partajare echilibrată a fondurilor de dezvoltare pe cele trei zone ale Cisnădiei.
Așa cum putem observa cu toții, în Cisnădie sunt enorm de multe nevoi de investiții în străzi urbane, în rețele edilitare și în servicii publice, în întreținere și reparații.”, a scris Mircea Orlățan pe pagina sa de Facebook.

Mai mult decât atât, edilul a venit către cetățeni și cu două întrebări pe subiect, la care aceștia vor fi invitați să răspundă:
- Care sunt cele mai eficiente modalități de consultare publică pe acest subiect: în mediul fizic sau în mediul online?
- Care este suma care ar trebui alocată echipei de handbal Măgura Cisnădie din veniturile proprii ale orașului în anul 2025?
În acest moment, echipa Măgura Cisnădie ocupă locul al nouălea în Liga Florilor și primește din bani publici 1,2 milioane de euro.
Contestat de fostul primar
De cealaltă parte, principalul oponent al primarului Orlățan, nu numai pe această temă, este chiar fostul primar, Gheorghe Huja. Acesta îl acuză de ipocrizie pe omul care l-a învins la ultimele alegeri, susținând chiar că handbalistele nu sunt cu salariile la zi și că actualul primar ar dori chiar desființarea echipei. Ipocrizia, susține Huja, s-a manifestat la meciul dintre Măgura Cisnădie și CSM București, atunci când Orlățan i-a oferit un buchet de flori Cristinei Neagu.
Cum este posibil ca, deși în cei 11 ani, salariul jucatoarelor a fost plătit la timp, iar acum, cu actuala conducere a primăriei, jucatoarele să nu primească ultimul salariu?
Cu toate astea, domnul Orlățan își permite să coboare din tribună, să iși pună masca primarului implicat căruia îi pasă, să aștepte să fie aplaudat de public si de jucatoarele neplătite, pentru gestul de a înmâna un buchet de flori Cristinei Neagu. Să nu fiu înțeles greșit, Cristina Neagu merită tot respectul și admirația noastră, dar gestul primarului care a refuzat plata jucătoarelor este definiția ipocriziei politice.”, s-a exprimat Gheorghe Huja, printr-un comunicat public.

Vă reamintim că prima ligă de handbal feminin a suferit deja retragerea unei echipe din competiție, Gloria Buzău desființându-se din cauza modificărilor bugetare din această perioadă.