Meciul Cibinul Cristian – Păltiniș Rășinari din șaisprezecimile Cupei României – faza județeană ar fi trecut, probabil, neobservat dacă gazdele nu s-ar fi gândit la o locație inedită. În premieră de la inaugurarea stadionului în 2022, „Municipalul” sibian va găzdui două echipe din ligile județene.
Iar dacă sâmbătă, la meciul Hermannstadt – Rapid, spectatorii vor plăti între 50 și 100 de lei pentru un loc în tribune, o zi mai târziu intrarea va fi liberă. Cibinul Cristian – Păltiniș Rășinari va fi duminică, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal din Sibiu.

Președintele echipei din Liga a V-a Cibinul Cristian, Dan Ungureanu, a vorbit în exclusivitate pentru SportulSibian.ro despre ineditul situației.
„Totul a pornit de la o discuție după un antrenament, cineva ne-a propus să ne ajute cu plata chiriei și-atunci am hotărât, știți vorba, odată în viață, unii să se simtă fotbaliști, pentru că, probabil, pentru majoritatea dintre noi ăsta va fi cel mai înalt nivel. E o ocazie unică să ne bucurăm de fotbal în acest fel”, spune Dan Ungureanu.
Închirierea stadionul n-a fost deloc dificilă, spune președintele echipei Cibinul, dar decizia finală a depins de programarea jocului lui Hermannstadt.
„Am făcut o cerere la direcția de sport a Primăriei. Am depins mult de meciul lui Hermannstadt cu Rapid, nu se știau șansele lor la play-off și data exactă când vor juca, pentru că au prioritate acolo, și am așteptat până duminică. Ne putea refuza pentru că cererea a fost aprobată cu condiția că, în funcție de meciul lui Hermannstadt, se poate anula.
Întrebat despre numărul fanilor pe care îl așteaptă, Dan Ungureanu mizează pe o asistență entuziastă: „Noi sperăm, va dați seama, am făcut promovare cât de mult se poate. Sperăm să vină suporteri nu doar din Cristian, toți iubitorii fotbalului sunt bineveniți”.
Fotbalistic, cei de la Cristian sunt conștienți de diferența dintre cele două echipe dar spun că nu vor ceda ușor: „Nu merge nimeni acolo la tăiere, mergem să ne jucăm șansa până la urmă. Probabil calitatea lor e superioară dar, cum se spune, avem două mâine, două picioare, mingea e rotundă, niciun meci nu seamănă cu altul. Credem în șansa noastră. E foarte greu pentru că noi, la liga a V-a, facem un antrenament pe săptămână dar suntem mulți care deja avem peste 40 de ani. Mergem să ne bucurăm de fotbal”.
În clasamentele legilor din care fac parte Rășinariul e pe 6 în eșalonul patru în timp ce Cristianul e a treia în seria I a ligii a V-a.

