Într-un meci ce pare, inițial, fără miză, se întâlnesc Hermannstadt și Rapid în etapa a 30-a a sezonului regulat, ultima înainte de începerea turneelor play-off și play-out. Rapid este deja calificată în play-off, în timp ce Sibiul ocupă un confortabil loc 8, ferit de grijile retrogradării sau ale barajului.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în alte cinci confruntări din întrecerea internă, bilanț pozitiv pentru „giuleșteni” – trei victorii și un egal. Singura victorie obținută de Hermannstadt în fața Rapidului a fost pe 3 martie 2023, chiar pe Giulești, scor 1-0, gol marcat de Silviu Balaure.
Rapid vine după un 0-0 cu FCSB, meci intens discutat în această săptămână, asta după ce „vișinii” nu au putut să profite de avantajul numeric pe care l-au avut în fața campioanei mai bine de o repriză. În plus, antrenorul lor, Marius Șumudică, în stilul său caracteristic, a avut un schimb de replici de la distanță cu oficialii FCSB.
Pentru Măldărășanu, partida va fi una specială, deoarece va întâlni ca adversar echipa pentru care a disputat 238 de meciuri în Superliga României. De asemenea, omologul său va fi Marius Șumudică, alături de care a împărțit vestiarul la Rapid în două perioade, 1998-1999 și 2001-2002. Ca să înțelegem impactul avut de Măldărășanu în perioada petrecută la Rapid, trebuie să menționăm că acesta este jucătorul cu cele mai multe meciuri în cupele europene din istoria clubului (38 de meciuri, 5 goluri).

Lotul Rapidului este unul consistent, în care s-au investit foarte mulți bani de la începutul sezonului. Cu toate acestea, „feroviarii” par să nu-și găsească un atacant pe măsură după plecarea lui Boupendza. Nici Koljic, nici Ankeye, adus de la Genoa, nu par să se ridice la nivelul de care Rapid are nevoie. În schimb, capitolul la care Rapid stă foarte bine este cel al jucătorilor U21. Nu de puține ori s-a întâmplat ca Rapidul să termine meciurile din Superligă cu mai mult de un jucător eligibil regulii, lucru firesc, am putea spune, când în lot îi ai pe Borza, Grameni sau Vulturar.
Încă un detaliu interesant despre Rapid este faptul că din cele 35 de goluri marcate până în această etapă în Superliga României, nu mai puțin de 34 au fost marcate din interiorul careului de 16m. Doar Rareș Pop a reușit să marcheze cu o execuție din afara careului, în etapa a 7-a împotriva celor de la Poli Iași, astfel că sibienii trebuie să fie atenți pe faza de apărare.
O bornă importantă va fi bifată de portarul Sibiului, Cătălin Căbuz, dacă va juca, așa cum e de așteptat, în această seară împotriva Rapidului. Acesta va atinge astfel 200 de meciuri în Superliga.

Tu cine crezi că se va impune în această seară pe Municipal?