CSȘ HC Sibiu s-a impus la Tg. Jiu în ultimul meci din faza zonală a Campionatului Național Juniori 3 cu scorul de 37-27 și a încheiat seria fără înfrângere. Meciul a fost decisiv pentru întâietate în clasament pentru că cele două formații erau la egalitate de puncte înaintea întâlnirii directe, deși calificarea era decisă. Sibienii vor juca week-end-ul viitor la turneul semifinal.
În sala sporturilor din Tg. Jiu, CSȘ HC a început oscilant și după 8 minute gazdele conduceau cu 3-1. David Purcărra a fost marcatorul Sibiului în chiar primul minut și tot el a readus egalitatea cu o „dublă” după două minute, 3-3.
Asaltul asupra porții gorjene a continuat, iar Nimigea și, din nou, Purcărea au adus Sibiul în avantaj, 3-5 (min. 12). În următoarele 5 minute, CSȘ HC a menținut adversarul la 3 goluri distanță, 5-8, 7-10, dar trei reușite consecutive ale gazdelor au redat suflul echipei din Tg. Jiu. 10-10. La vestiare, sibienii au intrat cu avantaj minim, 15-16, ultimele 6 reușite aparținând lui Ragabeja (una) și Purcărea (cinci).
Guran e egalat la un minut de la reluarea jocului, 16-16, Purcărea a răspuns cu două reușite consecutive pentru oaspeți. Oltenii n-au mai ținut pasul și scorul a luat treptat proporții într-o singură direcție, a sibienilor: 17-21, 19-23, 21-25, 22-28, 23-30… S-a încheiat 27-37, o victorie categorică pentru CSȘ HC Sibiu care trimite echipa orașului nostru la turneul semifinal din 4-6 aprilie.
Marcatori CSȘ HC: David Purcărea 13, Hila 7, Dragoș Purcărea 6, Nimigean 3, Ragabeja 3, Fliter 2, George, Arion și Boessneck câte 1.
CSȘ HC Sibiu: Ticaru, Nimigean, M. Cișmaș, Hila, D. Cișmaș, Naicu, Oproiu, David Purcărea, Ragabeja, George, A. Fliter, Dobrin, Dragoș Purcărea, Arion, Boessneck. Antrenor: Gabriel Șofronici
Juniorii 2 s-au calificat de pe locul 3
CSȘ HC Sibiu s-a calificat la turneul semifinal și cu echipa de juniori 2. Deși avea asigurată prezența în faza următoare, echipa sibiană și-a respectat blazonul și a învins în ultimul joc disputat luni, în sala Transilvania, echipa CSȘ Făgăraș cu 38-27 (16-13).
Gazdele au condus constant pe tabelă, chiar dacă primele 20 de minute s-a menținut echilibrul. După pauză, CSȘ HC s-a menținut la 3-4 lungimi de adversar în primele 15 minute, apoi scorul a luat proporții pentru ca ultimul minut să consemneze o diferență de 11 goluri în favoarea Sibiului. Turneul final va avea loc între 25 și 27 aprilie.
Marcatori CSȘ HC: F. Purcărea 11, David Purcărea 8, A. Fliter 4, Hila 3, Dragoș Purcărea 3, Ragabeja 3, Codru 2, Scorobet 2, D. Fliter 2,
CSȘ HC Sibiu: Naicu, Nimigean, Codru, Oană, Hila, Boita, Ionele, Kutlu, Filip Purcărea, Scorobet, David Purcărea, Ragabeja, A. Fliter, D. Fliter, Dragoș Purcărea. Antrenori: Matei Damian și Gabriel Șofronici.
Am avut ultimele jocuri din grupele geografice, atât la nivel de juniori 3 cât și la juniori 2, ambele echipe fiind deja calificate la turneul semifinal înaintea acestei etape. La juniori 3, echipa noastră și-a confirmat statutul de favorită câștigând derby-ul grupei fără probleme, în deplasare, în fața celor de la CSM Tg. Jiu. La nivel de juniori 2, jocul împotriva celor de la CSȘ Făgăraș se anunța mai dificil, din cauza accidentărilor din lot, Oană Andrei, Dragoș Boita, Blaga Bogdan și Balaban Ricardo fiind indisponibili. După o primă repriză mai echilibrată, în a doua parte a jocului a fost câștigată clar de noi.
Ambele echipe continuă mai departe campionatul cu primul turneu semifinal, lupta pentru intrarea in primele 16 echipe la nivel național. Juniorii 3 vor participa în perioada 4 – 6 aprilie, alături de Lic. L. Rebreanu Turda, Avatar Brașov, CSU Pitești. Juniorii 2 sunt repartizați într-o grupă de foc alături de SCM Politehnica Timișoara, Academia Minaur Baia Mare și LPS Focșani, în perioada 25 – 27 aprilie.
Matei Damian, antrenor CSȘ HC Sibiu