FC Hermannstadt s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins-o cu 2-1 pe Rapid București. Golurile au fost marcate de Tiago Goncalves (’16), Sergiu Buș (’94), respectiv Borisav Burmaz (’85).
Dar până la „Am câștigat Cupa!”, FC Hermannstadt mai are de aflat adversarul din ultimul act, dar și locul de disputare al bătăliei pentru trofeu. Până atunci, într-o atmosferă pe cinste, băieții lui Măldărășanu i-au albit și mai mult părul grizonantului Șumudică, reușind să învingă Rapidul tot în ultimul minut, la fel cum o făcuseră la finalul sezonului regulat.
Per total, nu putem spune că am asistat la un crème de la crème al fotbalului românesc, dar nici nu a fost un meci fără evenimente pentru cei 10 000 de spectatori. Măcar faptul că l-am putut vedea pe Alessandro Murgia luându-l în brațe pe arbitrul Viorel Flueran, în timpul bucuriei de la golul doi, și tot avem ce povesti.
Revenind la joc, acesta era cu miză pentru ambele echipe, Măldărășanu mai că nu a bătut cu pumnul în masă de fiecare dată când a declarat că își dorește un trofeu. Peste drum, pe Șumudică doar cupa ce îl mai salva să nu fie aruncat peste bord și înlocuit, cum se aude, chiar de Măldărășanu.
Așa că, mai lipsiți de presiune, sibienii au fost primii care au bifat prima încercare la poartă, una serioasă, atunci când mingea lui Biceanu a prins doar bara porții lui Aioani. Dacă nu iese din prima, merge și din a doua, căci Tiago Goncalves, om aflat chiar pe lista Rapidului, ca înlocuitor al lui Borza, pune mingea în plasa Rapidului și probabil mai adaugă niște bani la prețul de transfer.
Până spre final nu s-au mai consemnat multe lucruri care să conteze, Rapidul înotând grațios în căutarea egalării, în timp ce băieții lui Măldărășanu preluau liniștiți încercarea de presiune, iar Marius Șumudică își etala grimasele cunoscute.
După pauză, Șumudică l-a introdus pe Burmaz, cel care să crească turația alături de inexistent Koljic, dar Rapidul nu a dat senzația că știe ce are de făcut. Nu puține au fost momentele în care vișiniii alegeau șuturi din poziții grele, semn că antrenamentele și ședințele tactice nu i-au lăsat cu prea multe soluții în astfel de situații. Chiar dacă Hermannstadt s-a retras, cumva normal, băieții lui Marius Șumudică nu au pus sub asediu poarta lui Vlad Muțiu, portarul de cupă al Sibiului, doar Burmaz având un șut peste poartă, în minutul 67.
În replică, Sergiu Buș, și el intrat după pauză, a avut o dublă ocazie să stingă lumina în minutul 78. După o centrarea din dreapta, acesta a reluat mai întâi în blocajul fundașilor rapidiști, pentru ca apoi să trimită pe lângă poartă, din careu, pe lângă poarta adversă.
Prelungiri? Poate în finală
Minutul 85 a adus șansa înapoi în casa lui Marius Șumudică. După încercări fără cap și coadă, norocul a pus-o în poartă pentru echipa lui Dan Șucu. Șutul lui Christensen a lovit bara, apoi pe Muțiu, pentru ca apoi să vină pe tavă pentru Burmaz, cel care și-a ridicat banca în picioare în minutul 85. Peluza vișinie a luat foc, iar cu toții simțeam mirosul prelungirilor.
Prelungiri care n-au mai venit, căci Buș s-a trezit să fie atacant fix când a trebuit. La un corner obținut în prelungiri, mingea l-a vrut pe Sergiu poate mai mult decât Sergiu a vrut mingea. Un carambol de bun augur pentru Hermannstadt, iar minutul 94, cel al golului, anunța două lucruri: Sibiul e în finală, posibil și gazda meciului decisiv, iar Rapidul lui Șumudică e în cap. Vedem dacă strategia vestică tip Dan Șucu va continua tot cu antrenorul vorbitor de portugheză sau ochii finanțatorului vor merge spre alt candidat.
Cert este că la final, cei aproximativ 2000 de fani giuleșteni au ales: au scandat „Demisia!” și și-au alungat fotbaliștii, în timp ce lui Marius Măldărășanu i s-a scandat numele, iar acesta a răspuns la salut. Să fie un semn?
Până la semne, avem certitudini: FC Hermannstadt este în finală pe merit și indiferent de adversar, o poate câștiga, mai ales din postura de gazdă.
