Politehnica Timișoara, Minaur Baia Mare și LPS Focșani sunt adversarii pe care handbaliștii pregătiți de Matei Damian și Gabriel Șofronici vor trebui să-i depășeacă la turneul de calificare de la Cisnădie, din acest week-end, pentru a ajunge între cele mai bune 16 echipe ale României. O performanță similară a fost atinsă deja de echipa de juniori III (născuți în 2010).

Începând de vineri, în ”focuri” vor intra juniorii II care vor debuta la ora 13:00, cu Poli Timișoara, în ”Polivalenta” din Cisnădie. Două ore mai târziu, Baia Mare și Focșani se vor întrece în al doilea meci al zilei.
Spectacolul handbalistic va continua sâmbătă cu meciurile CSȘ HC Sibiu – LPS Focșani, de la ora 10:00, și Poli – Minaur, ora 12:00. Duminică, de la aceleași ore, Minaur – Sibiu, respectiv Focșani – Poli, vor încheia turneul la finalul căruia cele mai bune două formații vor obține calificarea în faza următoare.
Deși clubul sibian își dorește și invită fanii să le fie alături, în primul rând, din tribune, n-au fost uitați nici cei care nu pot ajunge în sală. Astfel, toate meciurile vor fi transmise LIVE pe pagina de Facebook Handbal Club Sibiu.