Fotbalul e frumos pentru că în ciuda unui joc slab, o echipă își păstrează șansele de a pune mâna pe trofeu. Astăzi a fost cazul celor de la Hermannstadt. Sibienii au început meciul cum nu se putea mai rău. După 25 de minute erau conduși cu 2-0, dar Căpușă a redus din diferență înainte de pauză.
Nkololo a readus-o pe CFR la două goluri diferență imediat după startul reprizei secunde, dar meciul a fost departe de final. Sergiu Buș a intrat de pe bancă și a marcat pentru 3-2 cu 15 minute înainte de final. Ultima parte a partidei a fost plină de fragmentări. Doi jucători au fost eliminați și au existat mult prea puține faze de poartă.
În urma victoriei din finală, CFR Cluj merge în calificările pentru Europa League și adaugă în palmares a 4-a Cupă. Pentru Hermannstadt a fost a doua finală după cea pierdută cu Universitatea Craiova.
VEZI REZUMATUL VIDEO AL FINALEI
Ultimul meci din actualul sezon pentru Hermannstadt va fi duminică la ora 16:00 pe terenul celor de la Botoșani.