Luând pulsul Sibiului, am putea crede că handbalul nu a trecut niciodată pe aici. Micile zbateri ale echipei de seniori HC Sibiu au trecut de ceva vreme, același club păstrând steagul sus – chiar bine de tot – la nivel juvenil. Însă, istoria ne ia în marcaj și ne amintește că la mai mult de un secol distanță, în Sibiu, niște elevi și eleve s-au prins într-un joc în care mingea nu se mai lovea cu piciorul, ci se pasa din mână în mână. Da, este vorba despre handbal și despre nașterea sa care s-a produs, pe filieră germană, în Sibiu, în Ardeal și apoi în toată România.
După ce a fost scos pe terenul de fotbal de către profesorul din Berlin Karl Schelenz, fost campion al Germaniei la săritura în lungime, acest sport a ajuns în țara noastră prin intermediul profesorilor de educație fizică din Ardeal, cei care l-au implementat ca materie obligatorie, unii dintre ei cu studii de specialitate făcute chiar în Germania. Iar după ce primele jocuri demonstrative au avut loc în cadrul serbărilor sportive de la finele anului 1919, acest nou sport a prins la publicul și sportivii germani, fiind pus cumva în opoziție cu fotbalul de origine engleză. Prezenți la niște astfel de serbări în 1920 și asistând la meciuri din Cupa Germaniei, dascălii din Sibiu, Brașov și Bistrița au prins repede microbul handbalului, astfel că în 1921, la Sibiu, se jucau deja primele meciuri între clasele de elevi, pe stadionul central. Iar ziua de naștere a handbalului românesc este cea de 17 iunie 1921, atunci când, pe stadionul central s-au înfruntat Colegiul Brukenthal și Liceul Evanghelic de Fete, ”Bruk-ul” învingând cu 2-1.
Responsabil cu organizarea acestui joc a fost Wilhelm Binder, titularul catedrei de educație fizică și sport al Liceului Brukenthal, cel carea a fost și unicul arbitru al primelor meciuri între clasele de elevi, dar și cel care a condus o echipă a Sibiului în primele meciuri internaționale. De la istoricul Răzvan Pop aflăm că Binder „rămâne profesor la Colegiul Brukenthal până în 1948, când se va pensiona, murind câțiva ani mai târziu, la Sibiu.”
Pe același drum al limbii germane, noul sport a început să fie jucat în comunitățile de sași și șvabi, astfel că handbalul s-a practicat mai întâi în Ardeal și Banat, apoi în Regat și Moldova. Din 1931, putem vorbi și de practicarea handbalului în mod organizat, Sibiul organizând Cupa Transilvaniei, competiție la care vor participa echipe din Brașov, Sibiu, Bistrița și Reghin, în același an disputându-se și primele meciuri de handbal feminin, între echipele din Sibiu și Reghin. Peste doi ani, acestei componențe i se adaugă și echipe din Lugoj și Timișoara, pentru ca din 1934 să se constituie Campionatul Național, ce va cuprinde trei ligi: Nord, Vest și Sud. Așa cum era de așteptat, prima campioană a venit tot din orașul lui Brukenthal, numele ei fiind Societatea de Gimnastică Armin Sibiu, echipa săsească cucerind primele patru ediții de campionat. Mai multe detalii aflăm dintr-un articol publicat în revista Historia:
”În finala sezonului 1937/1938, S. G. Armin s-a calificat după ce a câștigat campionatul său regional și a întâlnit în semifinală, la București, echipa locală Viforul Dacia, a doua clasată în campionatul regional Muntenia, de care a dispus cu 11:3. B.T.V., campioana regiunii Bistrița, a jucat în semifinală, tot în Capitală, cu C.F.R., campioana regională, de care a dispus cu 8:6. Finala a fost jucată pe 19 iunie, la Sibiu, pe stadionul O.N.E.F., în fața a 2500 de spectatori. S. G. Armin a învins B.T.V. cu scorul de 12:9 (7:5). Au marcat: Kirschner (4), Heidel (3), Henning (2), Zacharias, Konnerth și Hermanstädter pentru Sibiu, Benedek (4), Hanek (3), Haltzustüger și Weber pentru Bistrița. Placheta de campion național pentru sezonul 1937/1938 este expusă în prezent la Brașov, în Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan.
Hegemonia sibienilor s-a încheiat în anul 1939, dar handbalul din România rămânea tot o afacere între sași: B.T.V. a învins în semifinală H.T.V. și a ajuns în finală cu K.T.V. (echipa Societății de gimnastică din Brașov/Kronstadt). Considerat „joc eminamente german”, handbalul era practicat la sud de Carpați doar de câțiva jucători polisportivi din Capitală, atunci când programul sporturilor lor preferate permitea aceasta.”
Această echipă a fost practic promotoarea handbalului și în alte zone ale țarii, datorită unui turneu pe care l-a avut în mai multe orașe. Între timp, profesorul Wilhelm Binder, fondase deja și o școală de arbitraj la Sibiu, în anul 1928, din primul său curs rezultând doi absolvenți dintre cei opt oameni înscriși. Deși handbalul era încă la vârsta copilăriei, Binder dorea să coopteze, în primul rând, oameni care veneau din handbal.
Anul 1936 are o poveste aparte pentru istoria handbalului românesc, dar și pentru orașul Sibiu. După ce s-au constituit Federația Română de Handbal, dar și echipa națională, însuși Karl Schelenz ajungând în Sibiu în 1935, a apărut dorința ca echipa noastră să participe la Jocurile Olimpice de la Berlin, desfășurate în același an. Cum era nevoie de bani, o selecționată nemțească a susținut câteva jocuri la Sibiu și Brașov, cu scopul de a strânge fonduri pentru participarea la olimpiadă a handbaliștilor români. ”Se vând insigne, fanioane, programe, iar în final fiecare sportiv contribuie personal cu o anumită sumă. Numai așa vom participa la J.O. Menționăm și sprijinul consistent al oraşelor Mediaș, Brașov și Lugoj, prin vânzarea de insigne şi fanioane.”, aflăm din „Istoria Handbalului Românesc”, a lui Constantin C. Popescu.
Revenind la povestea olimpiadei din 1936, România a fost una dintre cele șase țări participante în concursul de handbal, ai noștri reușind să îi învingă pe americani cu 10-3, pierzând cu 3-18 în fața Austriei și 6-8 în meciul cu Elveția. Cu jucători din Sibiu, Mediaș, Brașov și București, naționala a beneficiat de aportul majoritar al handbaliștilor de la echipa sibiană Hermannstadter Turnn-Verein (HTV). Îi amintim aici pe: Carol și Ludovic Haffer, Fritz Halmen, Willi Heidel, Hans Hermannstadter, Hans Georg Herzog, Alfred Hochsmann, Willi Kirschner, Gunther Schorsten, Robert Speck, Wilhelm Zacharias și Stefan Zoller. Antrenorul selecționatei României și alt om care ar trebui să aibă bronzul său pe o alee a handbalului era Hans Schuschnig, cel care a fost și primul arbitru internațional al României. Dacă este să divagăm scurt tot către zona de antrenorat, Sibiul a dat României un alt nume mare, Francisc Monis, cel pe care Constantin ”Pilică” Popescu îl descrie drept ”primul tehnician profesionist din handbal – toți ceilalți erau fie cu jumătate de normă, fie chiar voluntari”. .” Acesta a ajuns la CCA București, împreună cu jucători de la Sibiu, Cisnădie și Agnita, în 1950 bucureștenii reușind să câștige titlul național la handbal în 11, depășind Metalul Sibiu, antrenat de Hans Schuschnig. Tot de numele lui Monis se leagă și trecerea la handbalul actual, cel în șapte.
Dacă e să vorbim de performanțe, ultimele titluri pentru Sibiu sunt aduse de Arsenal (1948 și 1949), pentru ca Metalul Sibiu, CSA Sibiu și Voința Sibiu să se claseze, în următorii ani, pe celelalte două trepte ale podiumului, ultimul an de glorie în campionat fiind 1961.
La nivel feminin, este de amintit că după cel de-Al Doilea Război Mondial, echipa Karres Mediaș a câștigat titlul de campioană, devenind, prin jucătoare și antrenorul Bruno Holstreger, polul handbalului feminin românesc în 11. De altfel, Holstreger a fost primul selecționer al naționalei feminine, echipă care a disputat primul meci oficial în anul 1949, împotriva Ungariei, pierzând cu 1-4.
Epoca modernă nu a adus aceeași strălucire handbalului din Sibiu, chiar dacă talent a fost. Iar în momentul de față rămânem doar cu o întrebare: cât de iubit mai este acest sport în orașul în care s-a născut?
