Înaintea presezonului, fanii lui CSU Sibiu au primit o veste bună din partea clubului: echipa va juca toate meciurile din sezonul ce stă să înceapă în Sala Transilvania, urmând ca reabilitarea termică să se facă după finalul sezonului 2025/2026. Anunțul vine după ce în decursul acestui an, inclusiv dinspre conducerea CSU Sibiu, au fost vehiculate sălile din Mediaș și Cisnădie ca „înlocuitoare” pentru casa tradițională a galben-albaștrilor.
Pentru noi, stabilirea sălii în care vom evolua acasă a fost unul dintre cele mai importante aspecte în pregătirea noului sezon competițional. O schimbare a sălii în mijlocul sezonului ar fi fost dificil de gestionat, atât din punct de vedere sportiv, cât și logistic.
Eu și colegii mei suntem extrem de bucuroși că avem acum informația oficială. Le mulțumesc doamnei Daniela Cîmpean și colegilor din cadrul Consiliului Județean pentru că ne-au ascultat, au înțeles situația și au venit în întâmpinarea nevoilor noastre.”, a transmis Alexandru Hanea, președinte al CSU Sibiu.
Cu această ocazie, clubul a transmis și faptul că echipa se va reuni în data de 13 august, urmând ca în 14 și 15 august să aibă loc vizita medicală și primul antrenament oficial. Totodată, suporterii urmează să fie informați și în privința abonamentelor pentru sezonul 2025/2026.