Sunt discuții aprinse în aceste zile pe toate forumurile și grupurile de Facebook ale fanilor Corvinului Hunedoara, liderul detașat al Ligii a II-a, după ce mai multe surse au vehiculat stadionul rivalei de la Jiul ca varianta numărul 1 pentru găzduirea meciurilor din Superligă. Unde Corvinul nu a ajuns oficial, dar a deschis deja ușa și așteaptă cuminte în holul de intrare.
Pentru cei mai puțin familiarizați, în eventualitatea în care va promova în Superligă, Corvinul nu va putea omologa arena proprie și este nevoită să-și caute o „casă” de închiriat, așa cum a făcut-o și în meciurile din cupele europene disputate la Sibiu, pe stadionul Municipal. Mai mult, arena hunedoreană se află pe lista extinsă a CNI pentru a fi demolată și reconstruită după cele mai moderne standarde.

Toată suflarea corvinistă trăiește intens fotbalul la Hunedoara, mai ales de când brand-ul „Corvinul” a fost recuperat și redat echipei în 2021. Cu toate motoarele turate, Primăria și Consiliul Judeţean ca principali finanțatori, ultrași sau simpli suporteri, tineri jucători devotați și foste glorii (mai puțin familia simbolului Michael Klein), noul Corvinul a avut 4 ani fantastici câștigând Cupa României și evoluând în cupele europene. Clubul e mai pregătit ca oricând pentru pasul următor: Superliga.
Până când zvonul că FC Corvinul va juca la Petroșani a stârnit o uriașă dezbatere între fani, de la simple comentarii la amenințări cu boicotul.
Majoritatea suporterilor vor Sibiul ca primă opțiune. Orașul nostru este apreciat de hunedoreni pentru accesibilitate (autostradă), opțiuni de petrecere a timpului în familie și stadion modern, care le-a intrat deja la suflet „corbilor” după Cupa României câștigată aici. Nu e clar însă cum ar suporta gazonul „Municipalui” o a treia echipă pe lângă cele două care îl folosesc deja, FC Hermannstadt și FC Inter. Variantele 2 și 3 ar fi Arad (galerii înfrățite, dar distanță mai mare), respectiv Deva (stadion mic, necesită investiții).
Fanii exclud complet varianta Petroșani, preferată de Consiliul Judeţean, pe care o consideră troc politic. Dar de ce nu vor corviniștii pe cea mai mare arenă din județ? E simplu, așa cum e dragostea suporterilor pentru propria echipă, simplă. Rivalitatea istorică dintre Jiul și Corvinul (chiar dacă azi e mult diminuată) e mai presus de orice argument rațional.

Pentru că între atâtea păreri s-ar mai găsi loc de una, voi prezenta în cele ce urmează 8 motive pentru care Corvinul ar trebui să joace la Petroșani și nu la Sibiu. Argumentele sunt obiective și detașate de viziunea subiectivă a corviniștilor, pe care o înțeleg și o respect. Mai mult, personal mi-aș dori să văd Corvinul la Sibiu, mai ales dacă Sibiul ar rămâne fără fotbal la acest nivel. Dar pentru spectacolul tribunelor, cred că opțiunea numărul unul trebuie să fie Petroșani:
1. Majoritatea fanilor Corvinului se tem că echipele din Capitală vor beneficia de o susținere uriașă a localnicilor din Valea Jiului pe stadionul din Petroşani. Aș preciza aici că nici la Sibiu situația nu e mult diferită. Galeriile celor de la Rapid și Dinamo au numărat, în ultimii 3 ani, mii de fani în sectorul oaspete iar la meciurile cu FCSB, steliștii sunt prin tot stadionul. Dacă la meciurile lui Hermannstadt „compensau” 6-8000 de sibieni, la meciurile Hunedoarei nu estimez mai mult 2-4000.
2. Entuziasmul. Dacă la Sibiu publicul e sătul de Superligă, în Valea Jiului interesul ar fi uriaș. E incomparabilă o atmosferă anostă de la Sibiu, mai ales la meciuri cu adversari mai puțin populari, cu iureșul care s-ar crea la Petroșani. ”Foamea” de fotbal din zonă ar atrage la orice meci minim 5-7000 de spectatori. Imaginați-vă numai ce interes va fi pentru sutele sau miile de copii pasionați de fotbal din zona Petroșaniului și a împrejurimilor.
3. Orele nepotrivite. În Superligă nu se joacă doar sâmbăta, la ora 16:00 sau 20:00. Multe meciuri sunt programate joi, vineri, luni sau marți, la ore nepotrivite. Astfel de meciuri ar atrage maxim câteva sute de spectatori pe stadionul Municipal din Sibiu.
4. Încasările din activități conexe. Un fan-shop mobil care s-ar deplasa în ziua meciului prin mai multe localități ale județului Hunedoara, implicit Petroșani, ar da mai mult randament decât unul amplasat la Sibiu, în zona stadionului.
5. Creșterea bazei de fani. Atașamentul față de Corvinul va crește inevitabil în zona de sud a județului. Sunt generații noi de tineri care nu cunosc rivalitatea Jiul-Corvinul și care vor descoperi noul Corvinul așa cum e azi: o echipă ce reprezintă județul în luptă cu marile cluburi ale României.
6. Investițiile în infrastructură. Toate investițiile în stadionul ”Petre Libardi” vor rămâne acolo, în beneficiul sportivilor locali.
7. Cazare și turism. Adversarii se vor caza în hoteluri din Hunedoara, Deva sau Petroșani și nu la Sibiu. În primul an, numărul fanilor oaspeți va fi mare (cum se întâmplă natural de câte ori apare o zonă geografică nouă pe harta Superligii). Inevitabil, vor vizita Hunedoara și Petroșaniul și se vor caza aici. La Sibiu, nu de puține ori, suporteri ai Craiovei, Rapidului, Dinamo sau Petrolul au ajuns cu o zi înainte.
8. Rivalitatea Sibiu – Mediaș s-a păstrat chiar dacă FC Hermannstadt a jucat pe terenul lui Gaz Metan, atunci când stadionul Municipal a fost în reconstrucție, iar Gaz Metan a jucat la Sibiu 5 meciuri în Liga 1, în 2010. Dacă în anii ’80, duelurile Șoimii – Gaz Metan se încheiau cu violențe, mașini și autocare sparte, de data aceasta spectatorii neutri au fost alături ”rivalelor” asigurând tribune pline.

Ieri, clubul FC Corvinul Hunedoara a transmis un comunicat prin care asigură suporterii că Sibiul este prima opțiune, dar și că nu există încă un răspuns oficial din partea administrației din Sibiu:
Clubul nostru dorește să clarifice câteva aspecte legate de identificarea unei arene pe care echipa noastră să își dispute meciurile de pe teren propriu, în eventualitatea promovării în SuperLiga, din sezonul viitor.
Prima variantă luată în calcul în acest sens este 𝗦𝘁𝗮𝗱𝗶𝗼𝗻𝘂𝗹 „𝗠𝘂𝗻𝗶𝗰𝗶𝗽𝗮𝗹” 𝗱𝗶𝗻 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂, acolo unde echipa noastră a disputat finala Cupei României, precum şi partidele din cupele europene în 2024 – locaţie aleasă în acea perioadă tocmai pentru uşurinţa cu care fanii noştri au putut ajunge la meciuri, dar şi pentru dotările şi facilităţile pe care le pune la dispoziţie tuturor celor implicaţi.
𝗡𝘂 există încă un răspuns oficial din partea administraţiei locale din Sibiu, în condiţiile în care, momentan, pe aceeaşi arenă îşi dispută activitatea alte două cluburi (FC Hermannstadt şi Inter Sibiu), ridicându-se astfel problema legată de uzarea suprafeţei de joc.
Ca atare – 𝙙𝙚ş𝙞 𝙖𝙧𝙚𝙣𝙖 𝙙𝙞𝙣 𝙎𝙞𝙗𝙞𝙪 𝙧ă𝙢â𝙣𝙚 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙖 𝙤𝙥ţ𝙞𝙪𝙣𝙚, în aşteptarea unui răspuns oficial – Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara, ca membri fondatori ai clubului nostru, au luat în calcul o soluţie de „backup”: 𝘀𝘁𝗮𝗱𝗶𝗼𝗻𝘂𝗹 „𝗣𝗲𝘁𝗿𝗲 𝗟𝗶𝗯𝗮𝗿𝗱𝗶” din Petroşani. Pornind de la ideea că echipa noastră va reprezenta judeţul în Superligă – fiind finanţată atât din banii contribuabililor din municipiul nostru, cât şi din banii contribuabililor din judeţ.
Însă, pentru ca această variantă să devină viabilă, este nevoie de o serie de investiţii în infrastructura existentă (conform cerinţelor şi criteriilor care trebuie respectate la acest nivel) – costurile acestor intervenţii urmând să fie suportate de către Consiliul Judeţean 𝗜𝗡𝗗𝗜𝗙𝗘𝗥𝗘𝗡𝗧 de varianta finală aleasă pentru disputarea jocurilor considerate pe teren propriu în prima ligă.
Menţionăm că nu au fost luate în calcul alte variante – stadioanele din Târgu Jiu (în ciuda deschiderii arătate de administraţia locală de acolo) şi Arad (având în vedere relaţiile de strânsă legătură dintre galerii) – din cauza distanţei mai mari, care ar putea fi un impediment pentru fani (plătitori de bilete şi abonamente) ai clubului, existând probabilitatea ca multe partide să fie programate de către deţinătorii de drepturi TV la ore târzii, ceea ce ar face dificilă deplasarea suporterilor în aceste două locaţii.
Cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere al infrastructurii rutiere, timpul petrecut pe drum ar creşte, dacă luăm în considerare, de pildă, faptul că o porţiune a autostrăzii A1 este încă în lucru, lucru care duce, deseori, la ambuteiaje în zonă.
Având în vedere toate aceste aspecte, subliniem faptul că o decizie finală în acest sens 𝗻𝘂 a fost încă luată, iar atunci când se va ajunge la un numitor comun, 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲𝘁𝗮𝗹𝗶𝗶𝗹𝗲 𝘃𝗼𝗿 𝗳𝗶 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝗰𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗻𝗮𝗹𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗼𝗳𝗶𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗰𝗹𝘂𝗯𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗻𝗼𝘀𝘁𝗿𝘂.
𝗛𝗮𝗶, 𝗖𝗼𝗿𝘃𝗶𝗻𝘂’!
Pe pagina oficială a suporterilor, „Corviniștii”, aceștia au criticat dur în urmă cu două zile autoritățile și au amenințat cu proteste care ar ajunge până la întreruperea susținerii echipei:
Nu e doar o decizie proastă.
E o palmă.
Să joci meciurile din Liga I la Petroșani nu e o alegere logistică, e o întelegere politică.
Vorbiți despre o comunitate, dar ne trimiteți pe terenul rivalilor, un loc unde nu suntem bineveniți, unde atmosfera nu ne aparține, unde fiecare pas e ostil.
Și vreți să credem că e normal?
Cum e posibil să ignorați variante reale și decente precum Deva, Sibiu sau chiar Arad?
Locuri unde nu ești privit ca dușman din prima secundă, unde nu-ți expui echipa și suporterii inutil.
Dar adevărul e mai simplu și mai dureros:
-Nu ne-ați întrebat nimic.
-Nicio consultare.
-Nicio urmă de respect.
Suntem buni doar când e nevoie de noi, când vreți un stadion plin, când vreti atmosferă.
Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic, iar voi ați decis împotriva lor.
Să nu vă mirați dacă, la un moment dat, tăcerea din tribună va fi mai zgomotoasă decât orice protest.
Corvinul evoluează în prezent pe stadionul „Corvinul 1921 Hunedoara” cu o capacitate estimată la 16 000 de locuri, dar doar 3000 pe scaune. A fost construit în 1960 și urmează a fi demolat, în locul lui urmând a fi construită o nouă arenă cu 10500 de locuri. Ultima dată Corvinul a evoluat în prima divizie în 1992.


