Cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, lupta pentru play-off s-a complicat. Inter Sibiu a remizat acasă, 0-0 cu Jiul Petroșani, iar ACS Mediaș a pierdut la Fărcășești 1-3 și va tremura serios în ultima etapă pentru calificarea în play-off. Medieșenii au nevoie de cel puțin un punct la Râmnicu Vâlcea sau, în lipsa lui, Jiul să piardă pe teren propriu cu Fărcășești.
Inter Sibiu – Jiul 0-0
Fără să-și creeze vreo ocazie clară de gol, dar compensând printr-o defensivă de netrecut, Interul i-a dat indirect o mână de ajutor colegei de județ ACS Mediaș, încurcând Jiul. Pentru că, pentru ”bleu-albaștrii”, miza jocului era redusă, rezultatul de 0-0 a contat doar pentru statistici. Echipa lui Ianc rămâne pe 6 cu 28 de puncte.
Inter: Ankrah – Coza, Câmpean, Mercioiu, Mogoșe, Rotar, Timiș, Onețiu, Chirilă, Bârză, Bărculeț. Antrenor: Mihai Ianc
Vulturii Fărcășești – ACS Mediaș 3-1
Un punct în județul Gorj ar fi asigurat Mediașului calificarea matematică în play-off, în condițiile remizei de la Sibiu a Jiului. N-a fost să fie, deși Victor Astafei a deschis scorul pentru ”alb-negrii” în minutul 4, din pasa lui Raul Orlandea. Gazdele (locul 3 în campionat) au întors rapid, iar în minutul 13 era deja 2-1. Tabela s-a închis la 3-1 în minutul 32 după un șut deviat.
ACS Mediaș: Cring – Maxim, Avram, Stan, Frîncu, Luca, Greu, Hamzu, Orlandea, Țala, Astafei. Antrenor: Cosmin Vâtcă
În ultima etapă, Mediașul va primi vizita Vâlcii iar Interul se va deplasa la Păușești Otăsău.

