Start cu victorie pentru Inter în play-out-ul Ligii a III-a astăzi, pe stadionul Obor nou. Sibienii au trecut cu 2-1 de Unirea Bascov, echipă pe care a învins-o și în urmă cu doar o lună cu 3-0.
Meciul de azi a fost un test de rezistență pentru jucătorii celor două echipe care s-au luptat și cu terenul inundat cu apă.
Ionuț Bărculeț a deschis scorul pentru Inter în minutul 27, rezultat care s-a menținut până la pauză. Ionuț Teodorescu a egalat pentru argeșeni, dar lovitura decisivă a aparținut sibienilor prin golgheterul echipei, Paul Mercioiu, în minutul 87.
Aproximativ 50 de spectatori au îndurat ploaia în tribuna stadionului Obor.
Inter: Căpete – Coza, Iaru, Mercioiu, Mogoș, Onețiu, Veștemean, Câmpean, Bărculeț, Bîrsan, Bârză. Au mai jucat: Chirilă, Cișmaș, Frîntu, Morariu, Timiș. Antrenor: Mihai Ianc.
Bascov: Wagner – Teodorescu, Rullens, Turcin, Govlej, Kluivert, Doinea, Dumitrache, Linta, Stan, Ionică.
Cu 31 de puncte acumulate, Inter urcă pe locul 2 al play-out-ului, după Mediaș, și e lipsită, practic, de orice griji în privința retrogradării. Chiar dacă matematic se mai pot întâmpla multe, sibienii au 16 puncte peste Viitorul Dăești, prima echipă aflată pe loc retrogradabil.




