Într-un meci fără absolut nicio miză în play-out-ul Ligii a III-a, Inter Sibiu s-a impus cu 4-2 la Târgu Jiu și va încheia primul său sezon în acest eșalon pe locul 8 cu 40 de puncte. Viitorul Dăești și Gilortul Târgu Cărbunești au retrogradat.
Rotar, proaspăt revenit după o suspendare, s-a remarcat prin 3 goluri marcate în minutele 23, 45 și 94, Cișmaș completând lista marcatorilor cu reușita din min. 62.
Interul a început cu Ankrah Obed în poartă, Coza, Mogoe, Bîrsan, Cișmaș, Mercioiu, Bârză, Onețiu, Câmpean, Rotar, Iaru – jucători de câmp. Pe bancă s-au aflat Cosma, Chirilă, Morariu, Bărculeț, Frîntu, Lazăr, Țichindelean și Botă. Antrenor: Mihai Ianc.
Din seria sibienilor a promovat CSM Râmnicu Vâlcea iar ACS Mediaș va încheia mâine pe primul loc din play-out (locul 5 la general).
