Se vorbește uneori despre violența pe stadioanele din România de azi mult amplificat, exagerat, fals de multe ori. Presa de scandal exploatează orice mic incident între suporteri în goana după senzațional. Mai mult, nostalgicii au uitat ușor perioada comunistă de tristă amintire în care disputele dintre suporteri erau realmente sălbatice, de o cruzime inimaginabilă azi: mașini vandalizate pe criteriul indicativului auto, autocare și trenuri distruse, bătăi în toată regula cu sticle sau cuțite.
Un astfel de ”tablou” a fost readus în lumină de Laurențiu Burcea, un fan al Universității Craiova, care rememorează pe un grup de Facebook dedicat echipei ”leilor” o deplasare… cu de toate, la Sibiu. Amănuntele sunt fascinante, pentru că putem vizualiza Sibiul din vara anului 1989, atmosfera unui meci aparent banal dintre FC Inter și Universitatea Craiova și conflictul de la final, iscat din nimic, dar transformat într-o adevărată ”mineriadă” (dacă mi-e permis acest termen postdecembrist), dintre suporterii ambelor echipe. Poți crede că sute, poate mii de sibieni ai anului 1989 rivalizau oricând cu huliganii englezi (nu întâmplătoare asocierea autorului poveștii cu momentul Heysel)? Cum tolera și cum ascunde ulterior Securitatea astfel de manifestații pentru ca 35 de ani mai târziu, tinerii de atunci ajunși azi la pensie să afirme cu nonșalanță că în acele vremuri puteai merge liniștit la un meci, ”nu ca azi…”.
Redăm integral povestea scrisă de Laurențiu Burcea, realmente un moment clasic de istorie orală pe care vă îndemn să-l lecturați cu relaxarea anilor pe care-i trăim, până la capăt:
”16 iunie 1989, penultima etapă. Universitatea Craiova juca la Sibiu și îi trebuia victoria pentru a fi sigură că prinde Cupa Uefa. Lupta se ducea cu echipa Securității „Flacăra Moreni”, o creație monstruoasă a aparatului de securitate.
Inter Sibiu era o echipă nou-promovată, extrem de puternică (câștigase Cupa Balcanică recent – n.a. o greșeală a celui ce povestește, Inter urma să câștige acel trofeu abia în 1991), iar Universitatea Craiova se afla într-un proces de reconstrucție a marii echipe „Craiova Maxima”.
În acea vreme, meciul a suscitat o reală efervescență printre suporterii craioveni, și s-a pus la cale una dintre cele mai tari deplasări ale unui grup de suporteri din perioada RSR.
Vorba lui Mirel Doctorul Cocoșatul, un personaj fascinant care avea o cocoașă și care era nelipsit din deplasările galeriei craiovene:
„Ținem cu echipa noastră
Dar oltenii au plecat
Și-a mai rămas în Craiova
O echipă de rahat
Până să ne fure schema
Domnii de pe Continent
Noi l-am și lansat pe Cîrțu
Cu imensul lui talent
Care mângâie balonul
Și trece ca un laser printre adversari
Pe șoseaua care duce din Craiova la Pitești
Mai la deal pe partea stângă este satul Pielești
Acolo orice babă știe că-l făcurăm pe Gheorghiță un erou la Bratislava ( Geolgău a trimis România la Paris)
Gospodinele se agită
Pi la colțurile de stradă
Și discută înflăcărate
Despre șansele Craiovei
În meciul de la Sibiu.
Ne-ați luat leii din Bănie
Și i-ați dus la Capitală
Și-i făcurăți căpitani
Luati-i fraților și pă’știa
Și faceții generali”
Ultimele versuri sunt și ca un strigăt de durere și nervozism absolut cauzat din faptul că în acele vremuri Steaua și Dinamo luau cei mai buni jucători cu japca.
Ruta feroviară prin Valea Oltului era calea tradiţională pentru mii de suporteri olteni care au invadat Sibiul. Toată galeria Craiovei, vreo 4000 de oameni, a făcut acea deplasare. Ca grupare ultras, cu banner de gard, aș menționa Atomic Lions precum și alte mici grupulețe ale vremii.
Câteva nume legendare ale galeriei craiovene: Barză – șef de galerie, Ostrovschi – fost șef (la Sibiu în ’89 l-am văzut pentru ultima oară, mare impozant precum Jabba din Star Wars), Vice din Caracal, Cămătaru, Vică, Kermit, Inginerul din București, Roby din bariera Vâlcii, Ciombe, precum și new entry Știrbul, Blondul și Charlie,și mulți alții.
Cu toate că era severitate în comunism, libertatea ultras era nemărginită. Doar 2 sau 3 milițieni pe tren cu noi iar prezența lor era simbolică. Bubuiau petardele cu minium de plumb și bronz aluminiu.
Fumigenele erau făcute fie din mingi de tenis fie din cutii de lac de vopsea. Steaguri pe geamurile trenului, sute de sticle de sticlă de bere, vin, cognac. Cam 90% dintre noi eram în stare bahică pe trenul de Sibiu prin Piatra Olt, Drăgășani, Vâlcea, Podu Olt, Sibiu.
Mamă ce personaje s-au urcat din Drăgășani, țin minte!: niște legumicultori grași și bronzați care aveau o tobă metalică asurzitoare. Era un toboșar bun care bătea bine, iar ăștia, în ciuda burților proeminente, dansau cu o dexteritate de balerine orientale.
Răgete înfiorătoare, unele proveniente din regnul animal, acompaniau cântecele galeriei. Aruncau cu petarde pe peroanele gărilor din viteza trenului iar lumea, în ciuda sperieturii inițiale, arăta susținere pentru Craiova. Niciunul dintre noi nu aveam bilet de tren, cheta era de până în 10 lei, fiecare cat avea și cât îl lăsa buzunarul.
Cum să vă zic, era un tren plin de personaje care mai de care: studenți, oameni ai muncii, bișnițari din Centrul vechi, elevi de liceu, cooperatori, rockeri, depeșari… etc. Una peste alta era o atmosferă fantastică dat fiind că în acele vremuri nu prea existau multe distracții.
Cand a ajuns trenul în Sibiu, maxim vreo 20 de scutieri militari în termen ne așteptau, cu toate că Sibiul lui Nicu Ceaușescu era vestit pentru trupele de miliție și securitate.
La tutungerie aveau BT pe sub mână și DS la vedere. Noi când am văzut, ne-am îngrămădit toți la prima tutungerie dar o femeie ne-a zis: „Nu vă îngrămădiți, maică, că sunt țigări străine la toate tutungeriile din Sibiu azi”. Dădea, cei drept, 2 pachete de om.
O altă imagine interesantă a fost că am văzut pui în alimentară fără oameni la coadă. Tocmai ce oprise Nicu Ceaușescu vreo 2 tiruri la export cu pui și dăduse ordin să fie băgați la vânzare.
Sibiul din ’89 era tot un oraș cenușiu, dar cu terase cochete și umbrele colorate unde puteai servi o bere la halbă, un Pepsi sau un brifcor. Pe stradă, alături de unele blonde cu ochi albaștri si țâțe mari, probabil săsoaice, puteai vedea gabori de Ardeal cu mustățile încovoiate precum honvezii din secuime. Erau unii de-ți făceai cruce cu limba în cerul gurii și-ți scuipai în sân să nu iei vreun deochi.
Noi, suporterii olteni începeam să ne trezim din prima beție, iar unii deja o începeau pe a doua. Cu 100 de lei de îmbătai de 2 ori pe zi în acele vremuri.
În Piața Mare am făcut un show cu petarde de s-au triplat milițienii de pe lângă noi. Nici ei nu mai văzuseră așa ceva și nu știau cum să gestioneze. Noroc că șefii lor, olteni fiind, erau obișnuiți de la Craiova cu asemenea manifestări altfel că inainte de meci totul a fost ok. Nu și după meci însă.
Toată peluza de Sud a stadionului din Sibiu am ocupat-o noi plus câteva sectoare de la tribuna I.
Universității Craiova îi trebuia o victorie neapărat ca să prindă Cupa Uefa dar scorul a fost 1-1 pentru Craiova egalând Adi Popescu în minutul 65. Multe ratări până la sfârșit și mingea nu a vrut să intre în poartă.
S-a creat, la sfârșit, de meci o tensiune cu sibienii de la tribuna a 2-a care arătau măscări și înjurau, după care unul dintre ei a aruncat o sticlă de șampanie spre peluza noastră. În secunda 2, au zburat spre ei vreo 30 de sticle de sticlă multe atingându-si ținta plus vreo 5 petarde. Oltenii au bușnit spre ei, iar sibienii se călcau în picioare ca să poată fugi să-și salveze pielea. Adevărate momente de Heysel se creaseră și numai datorită lui Barză s-au salvat pentru că Barză a reușit într-un final să-i oprească pe olteni.
Apoi miliția plus oamenii din Sibiu s-au coalizat toți împotriva oltenilor și ne-au hăituit până la gară. Practic miliția ne alerga iar ăia dădeau cu pietre și sticle din spatele lor. Cand ne regrupam și contraatacam și noi cu sticlele de la navetele de lângă un restaurant, ăia se băgau sub protecția scutierilor.
Sibiul a fost atunci scena unor violențe extreme cauzate doar de ei.
Într-un final la gară ne-au îngrămădit 4000 de inși într-un tren de 5 vagoane. Eram că sardelele, mulți stăteau sus la bagaje. Căldură mare era, iar noi eram însetați de la băutură și de la hăituiala miliției.
Același traseu Podu Olt, Drăgășani, Piatra Olt, Craiova. Am ajuns în Craiova spre dimineață că trăgeau mulți semnalul din juma în juma de oră.
Cam asta a fost scurta poveste a deplasării la Sibiu din ’89”.
