Primăria Șelimbăr anunță printr-un video postat pe pagina proprie de facebook că lucrările la pista de bicilete care duce spre Pădurea Șopa au fost finalizate. Lungă de aproape 2 km, pista face legătura între DN1 și circuitul de 10 km de alei pietruite amenajate atât pentru promenadă sau alergare cât și pentru pedalat în interiorul Pădurii Șopa.
Spre pistă se poate ajunge prin Șelimbăr, strada Mihai Viteazu – Podului – Stadionului, apoi subtraversarea DN1 în zona bazei sportive de tenis Vektor.
Pe lângă cei 12 km amenajați în Șelimbăr, amatorii de mișcare pe bicicletă mai au la dispoziție, în jurul Sibiului, 6,5 km de pistă între Sibiu și Cisnădie și 11 km pe traseul Sibiu – Tropinii Noi (Rășinari) – traversare Pădurea Dumbrava – Uzina de apă – DJ 106R Poplaca – Sibiu – Valea Aurie. În curând, vor fi finanalizați alți 2 km de pistă de bicicletă între Tropinii Noi și comuna Rășinari.
Primăria Șelimbăr: ”Investiția totală este de 2,03 milioane de lei cu TVA inclus, iar pista are o lungime totală de 1,73 de kilometri, suprafața totală fiind de 4.389 de mp. Lățimea pentru cele două sensuri de circulație este de 2,50 de metri, la care se mai adaugă o zonă verde între pistă și drumul existent de 50 de centimetri”,