CSU Sibiu a acoperit plecarea lui Kyle Adnam, anunțând în în această seară transferul conducătorului de joc Jay Threatt. Acesta vine de la Rapid și a mai evoluat, în stagiunea 2015/2016, pentru cei de la Phoenix Galați.
CSU Sibiu a întărit rândurile și a reușit să rezolve situația rotației scurte din ultima vreme. Jay Threatt a schimbat alb-vișinul cu galben-albastrul, evoluând până acum pentru Rapid București.
Acesta a fost cooptat de giuleșteni la jumătatea sezonului trecut, pentru care a evoluat în 15 partide. Threatt a declarat pentru site-ul oficial al clubului că principalul motiv care l-a făcut să aleagă acest angajament a fost dorința lui Tomas Rinkevicius de a-l avea în echipă:
Decizia mea s-a bazat strict pe dorința antrenorului. A fost foarte clar că dorește să mă alătur echipei și să ofer din ceea ce fac eu cel mai bine. Evident, am mai jucat în România și știu că Sibiul are unii dintre cei mai frumoși fani din țară, așa că va fi frumos să-i am alături de această dată.
Jay Threatt
Este de așteptat ca americanul să își pună repede amprenta asupra jocului celor de la CSU, având în vedere că are în spate o experiență acumulată în 11 țări în care a jucat. Acesta va purta numărul 4 și este foarte posibil să evolueze în deplasarea de la Craiova, din weekendul viitor.