Măgura Cisnădie a încheiat anul 2023 pe locul 8 în Liga Florilor Mol, la mijlocul clasamentului celei mai puternice ligi de handbal feminin din România. Fetele lui Weber au bifat 6 rezultate pozitive în 11 partide, 4 victorii și 2 remize, prin care trupa din Cisnădie s-a poziționat deasupra unor echipe precum Minaur Baia Mare, Corona Brașov și HC Zalău.
Măgura a început sezonul cu înfrângere la Baia Mare, 27-29 și a continuat cu o alta, în fața CSM-ului din București, pe teren propriu. Primul punct a venit în runda numărul 3, după 30-30 la Mioveni.
Forma bună s-a concretizat în puncte în etapa a patra când Măgura a învins cu 35-29 Dunărea Brăila dar a urmat imediat dușul rece de la Bistrița, 25-35. Până la finalul anului, Cisnădia s-a mai impus în partidele cu Știința București, 31-28, CSM Tg. Jiu, 30-29, HC Zalău, 28-27, și a remizat, 36-36, acasă, cu SCM Rm. Vâlcea.
„Roș-albastrele” revin azi în Liga Florilor cu partida din etapa a XII-a, programată la Brașov. Măgura întâlnește Corona, de la ora 17:30 iar meciul va fi LIVE pe PRO Arena.
