Retrospectiva 2025 la Champions Sibiu. Baby Volley. Viitorul începe devreme 🏐❤️
Champions Sibiu își construiește viitorul cu atenție și răbdare. În 2025, fetele născute în 2016 și 2017 au făcut primii pași într un cadru organizat și sănătos.Au participat la Festivalul de BabyVolley organizat de Federația Română de Volei. A fost prima experiență competițională pentru multe dintre ele. Au învățat reguli. Au învățat să își aștepte rândul. Au învățat să se bucure de joc 😊
Pe tot parcursul anului, aceste fete au lucrat alături de colegele lor mai mari de la U17. Au fost antrenamente comune. Au fost exerciții împreună. Au văzut meciuri jucate pe bune. Au înțeles cum arată drumul lor în volei.La Șura Mică s a format o grupă unită și plină de energie. A fost anul în care am deschis aici o grupă de inițiere. Copiii ne au primit cu entuziasm la fiecare antrenament. Din acest motiv, toate meciurile jucate acasă au avut loc la Șura Mică 🏟️
Retrospectiva anului 2025 la Champions Sibiu. Echipa U13. Anul care a schimbat istoria clubului
Echipa U13 Champions Sibiu a obținut în 2025 cele mai bune rezultate sportive din județul Sibiu dintre toate sporturile de echipă. Fetele au devenit vicecampioane ale României. Au adus prima medalie națională de sală din istoria clubului. La turneul final, Adela Vasilescu a fost declarată MVP. A fost cea mai bună jucătoare a competiției. Denisa Șarlea și Aylin Albu au primit premii speciale pentru evoluția lor. Rezultatele au venit din muncă zilnică. Din disciplină. Din dorința de progres
Finala cu Dinamo București s-a încheiat cu scorul de 2-3. A fost un meci de intensitate mare. Fizic. Mental. Emoțional. Pentru prima dată în istoria clubului, Champions Sibiu a lucrat cu un mental coach dedicat acestui turneu. Decizia a contat. Fetele au gestionat momentele dificile și au rămas unite până la ultimul punct.Evoluția lor a atras atenția la nivel național. În această lună, 7 jucătoare născute 2012 și 2013 au participat la selecția lotului național U16 organizată de Federația Română de Volei.
Lotul echipei:
Denisa Șarlea
Maria Toacșe
Maya Corbici
Ștefania Coțofan
Dara Dinescu
Natalia Popușoi
Ana Calciu
Noua generație U13 a început sezonul acesta cu responsabilitate. A câștigat toate meciurile disputate. După 3 turnee, echipa este lider în grupă. Jocul bun merge mai departe.
Retrospectiva anului 2025 la Champions Sibiu. Echipa U13. Lecții care construiesc
Echipa U15 Champions Sibiu a încheiat anul 2025 pe locul 9 național. A fost un lot cu potențial mare. Un lot care putea ajunge mai sus. Am ratat calificarea la turneul final U15 în semifinale. În semifinala 1, am pierdut calificarea în fața Dinamo București. În semifinala 2, am întâlnit CSM Constanța, echipa care avea să devină vicecampioana României U15. Deși le am învins direct în turneu, ele au obținut calificarea printr un set câștigat în plus.A fost un moment greu. Am analizat fiecare detaliu. Am înțeles unde am pierdut puncte importante. Am învățat toți din această experiență.
Noul sezon a început cu o altă energie. Noua generație U15 conduce detașat grupa din Campionatul Național. Fără niciun set pierdut după primele meciuri. Acest parcurs arată progresul În sezonul actual, Champions Sibiu a făcut un pas important de dezvoltare. Am înscris 3 echipe U15 în Campionatul Național. Decizia arată profunzimea loturilor și dorința clubului de a oferi meciuri reale, ritm competițional și trasee clare de progres pentru cât mai multe sportive 🏐❤️
Mai multe echipe înseamnă mai multă experiență. Mai multe responsabilități. Mai multă maturizare sportivă. Acesta este modul nostru de a construi pe termen lung generații competitive și echilibrate.
Retrospectiva anului 2025 la Champions Sibiu. U17. Luptă până la ultimul punct
Echipa U17 Champions Sibiu a încheiat sezonul 2025 pe locul 9 național. Rezultatul vine într un context dificil. De la acest nivel, multe echipe puternice se bazează pe selecții extinse și loturi foarte numeroase. Champions Sibiu a reușit o performanță importantă. Am calificat ambele echipe, U17 A și U17 B, în semifinalele Campionatului Național. Din păcate, echipa B a trebuit retrasă. Regulamentul impunea un număr minim de jucătoare de vârstă conformă. Majoritatea sportivelor noastre erau mai mici ca vârstă. Am ales corect pentru protejarea fetelor și pentru respectarea competiției.
Echipa A a mers mai departe. În semifinala 1, a obținut locul 2, rezultat care a permis calificarea în semifinala 2. Acolo am întâlnit echipe foarte puternice. Am jucat meciuri intense. Am luptat fiecare punct. Am arătat caracter.Nu am reușit calificarea la turneul final. În schimb, am câștigat ceva esențial. Confirmarea că spiritul Champions trăiește și în această generație. Atitudine.Curaj. Dorință de progres.
Noul sezon pornește cu multă încredere. Actuala generație U17 a demonstrat încă de acum două sezoane, la nivel U15, că poate lupta cu marile echipe ale campionatului. După 3 turnee disputate, ambele echipe conduc grupa din Campionatul Național:
– Champions A are doar victorii
– Champions B este singura echipă din grupă care a reușit să câștige un set în fața colegelor de la A
Retrospectiva anului 2025 la Champions Sibiu. U19. Curaj, test și construcție
Sezonul trecut, echipa U19 Champions Sibiu a fost un proiect pilot. Am construit lotul în mare parte cu jucătoare mai mici ca vârstă. Am jucat inclusiv cu două sportive născute în 2012, cu 6 ani mai mici decât jucătoarele veterane ale categoriei U19. Am intrat în competiție cu obiective clare.Ne-am prezentat decent și am încheiat pe locul 3 în grupă, deși am întâmpinat dificultăți constante în a alinia un lot complet cu vârsta regulamentară.
Actuala generație U19 este una dintre cele mai tinere din țară, dar are șanse reale de calificare în semifinale. După 3 turnee disputate, echipa se află pe locul 2 în grupă în Campionatul Național.Mergem mai departe cu realism și încredere. Jucăm pentru experiență. Jucăm pentru progres. Ne testăm în meciuri puternice. Construim pas cu pas un lot care va conta pe termen mediu și lung
Retrospectiva anului 2025. Campionat Național Feminin de Beach Volley U16. Titlul rămâne la Champions Sibiu
Duo-ul Natalia Cârstea – Adela Vasilescu a adus în acest sezon al doilea titlu național U16 de beach volley feminin din istoria clubului Champions Sibiu. Este al doilea an consecutiv în care titlul național U16 rămâne la Champions. În sezonul precedent, aceeași categorie a fost câștigată de Cătălina Vasilescu – Draga Savu, tot la un turneu final organizat la Oradea.
Succesul din acest sezon are o bază clară. Echipa antrenată de Mihai Bulbuc a încheiat sezonul de sală și a continuat pregătirea zilnic pe nisip, fără pauze și fără compromisuri. Fetele au intrat la antrenament indiferent de condițiile meteo. Au acumulat volum. Au repetat. Au crescut constant. Rezultatul confirmă acest proces. Titlul național U16 de beach volley feminin este o consecință directă a muncii susținute și a disciplinei.
Mai mult, aceeași pereche a obținut și un loc 5 la Campionatul Național U18, într o categorie superioară de vârstă. Performanța confirmă nivelul lor actual și potențialul de dezvoltare
Retrospectiva anului 2025. Campionatul Național Feminin de Beach Volley U18. Un sezon lung. Muncit. Meritat
Sezonul de Campionat Național Feminin de beach volley U18 a fost lung și intens. Fetele au muncit constant. Au jucat 5 etape. Au acumulat experiență. Au luptat pentru fiecare punct.Champions Sibiu a reușit o performanță importantă. 6 echipe din 12 au obținut calificarea la Turneul Final de la 2 Mai, acolo unde au ajuns cele mai bune echipe din țară. Din lot au făcut parte:
– Draga Savu / Cătălina Vasilescu
– Sonia Rusu / Bianca Văcar
– Adelina Canciu / Ana Grădinariu
– Ruxandra Dumitra / Denisa Irom
– Laura Grădinariu / Andreea Savu
– Adela Vasilescu / Natalia Cârstea
A urmat Turneul Final de la 2 Mai, unde cele mai bune 12 echipe din România s au luptat pentru medalii.
Champions Sibiu a jucat cu determinare. Cu maturitate. Cu energie.
La final, Cătălina Vasilescu – Draga Savu au obținut medalia de bronz națională 🥉
Este o nouă medalie națională, după titlul câștigat la U16 în sezonul anterior. În același timp, perechea campioană națională U16 din acest sezon, Adela Vasilescu – Natalia Cârstea, a reușit un remarcabil loc 5 la U18, într o competiție cu adversare cu până la 4 ani mai mari.
Retrospectiva anului 2025. Campionatul Național Feminin de Beach Volley U20. Curaj și maturitate
Champions Sibiu a fost prezent și la turneul final al Campionatului Național Feminin de beach volley U20 cu perechea
Sonia Rusu – Draga Savu, antrenata de Mihai Bulbuc.A fost un campionat dificil. Fetele noastre au întâlnit echipe cu sportive mai mari ca vârstă. Diferența de experiență s a simțit. Totuși, am intrat pe teren fără teamă.
Am jucat meciuri bune. Am pus probleme reale adversarelor. Am arătat valoare și personalitate. Fetele au gestionat momentele grele cu maturitate.Nu am obținut medalie, însă am câștigat însă ceva esențial. Confirmarea că sportivele noastre pot concura la nivel superior. Că pot face față presiunii. Că pot crește prin astfel de provocări.
Retrospectiva anului 2025. Sub tricolor. Champions Sibiu la nivel european
Evoluțiile fetelor noastre nu au rămas vizibile doar pentru comunitatea de volei din Sibiu. Munca lor a fost confirmată la nivel internațional. Adela Vasilescu și Eliza Bardaș au fost convocate la echipa națională U16 a României pentru campaniile de calificare la Campionatul European de Volei Feminin U16, desfășurate la Sofia și Maribor.
Cele două sportive au îmbrăcat tricoul naționalei în 8 meciuri oficiale. Au jucat cu responsabilitate. Au reprezentat România cu mândrie.Adela Vasilescu a fost una dintre principalele marcatoare ale României în aceste preliminarii și o jucătoare de bază a echipei. A confirmat la nivel european valoarea construită zilnic la Champions Sibiu.
Performanța a fost dublată și la nivel de staff. Andrei Banciu, antrenor Champions Sibiu, a făcut parte din staff ul tehnic al naționalei U16 în această campanie.La final de an 2025, Andrei începe o nouă campanie de calificare la Campionatul European, de această dată alături de naționala U18 a României.
Retrospectiva anului 2025. Beach volley. Champions Sibiu pe scena internațională
Evoluțiile echipelor noastre de beach volley au avut ecouri și la nivel internațional. Cătălina Vasilescu – Draga Savu și
Sonia Rusu – Bianca Văcar
au fost convocate printre cele 5 echipe care au reprezentat România la Campionatul Balcanic de Beach Volley U18. Fetele au jucat cu încredere. Au obținut victorii. Au oferit meciuri de calitate. Au reprezentat România cu responsabilitate și mândrie 🇷🇴
Perechea Cătălina Vasilescu – Draga Savu a avut un parcurs remarcabil. A trecut de meciurile de calificare și a ajuns pe tabloul principal al competiției. A luptat apoi pentru medalie și a disputat finala mică pentru bronz. La final, a obținut un onorant loc 4, într o competiție cu adversare foarte puternice.
Retrospectiva anului 2025. Gimnaziada Internațională. Champions Sibiu sub tricolor
Sarah Rădulescu și Natalia Cârstea, alături de antrenorul Sabin Sopa, au reprezentat România la Gimnaziada Internațională de Beach Volley, competiție dedicată celor mai buni sportivi școlari din lume, desfășurată la Zlatibor. Fetele au jucat cu determinare și responsabilitate, în condiții dificile. Temperaturile scăzute și vremea potrivnică nu au schimbat atitudinea din teren. Au intrat la fiecare meci cu curaj și concentrare 💪
Competiția a oferit un context valoros de dezvoltare. Au întâlnit cele mai bune echipe școlare din lume și au avut ocazia să se antreneze alături de echipa națională școlară a Statelor Unite, o experiență rară și extrem de utilă pentru progresul lor sportiv.
Retrospectiva anului 2025. Antrenorii Champions Sibiu. Performanță recunoscută la cel mai înalt nivel 🏐🏆
Performanțele antrenorilor noștri au atras atenția la nivel național și internațional. Munca lor constantă produce rezultate. Rezultatele deschid drumuri. După convocarea lui Andrei Banciu în staff-urile loturilor naționale și participarea lui Sabin Sopa la Gimnaziada Internațională, un nou pas important a fost făcut de Mihai Bulbuc.
Performanțele sale din ultimii ani au dus la transferul lui Mihai Bulbuc la Volei Alba Blaj, campioana României, în rolul de antrenor secund. El face parte din staff-ul condus de Guillermo Hernandez, antrenor recunoscut la nivel european și selecționerul naționalei de senioare a României.Mihai a muncit constant. A învățat. A investit energie și timp. A obținut performanțe clare și medalii importante, atât în voleiul de sală, cât și în beach volley. Pasiunea și determinarea lui au fost decisive în decizia lui Guillermo Hernandez de a îl coopta în staff-ul său.
Alături de noua echipă, Mihai a obținut victorii în campionat și în Liga Campionilor. În acest moment, Volei Alba Blaj ocupă primul loc în Campionatul Național de volei feminin senioare
Prima parte a sezonului 2025-2026 –
După 3 turnee disputate. Champions Sibiu este în grafic la toate categoriile de vârstă 🏐
Clasamentele după primele 3 turnee din acest sezon confirmă obiectivele stabilite la început. Suntem cel puțin în graficul calificărilor în semifinale la toate categoriile.
U13
– calificare matematică în semifinale
– parcurs apoape perfect. 9 meciuri. 9 victorii. Setaveraj 27-1
U15
– Champions A este cu un pas în semifinale, cu un parcurs fără set pierdut
– Champions B și C adună experiență și minute importante de joc
– 3 echipe înscrise în Campionatul Național în acest sezon
U17
– Champions A este aproape calificată în semifinale
– Champions B are șansa ei. Luptă direct pentru calificare
U19
– locul 2 în grupă după 3 turnee
– una dintre cele mai tinere echipe din serie
– șanse reale de calificare în semifinale








