Atleta medieșeană Alexandra Hudea a obținut locul 3 la Gimnaziada Internațională găzduită de Bahrein între 24 și 20 octombrie 2024. Hudea a alergat pentru proba de 3000 de metri și a încheiat la 5 secunde în spatele câștigătoarei cu un timp de 9:49:96.
Alături de colegele de la echipa națională, Alexandra a luat „bronzul” și la proba de ștafetă 800-600-400-200 metri unde a alergat pe distanța cea mai mare.

Alexandra Hudea a vorbit în exclusivitate pentru Sportul Sibian despre dificultățile din timpul cursei: „Am participat la cea mai importantă competiție internațională dedicată sportului școlar care a venit după un sezon competițional foarte lung.Referitor la cursa de 3000 m în care am obținut medalia de bronz, pot spune că a fost una dintre cele mai grele curse în care am alergat. Și-a pus destul de mult amprenta căldura de aproximativ 30 de grade, dar mai ales faptul că am fost lovită aproape în continuu, în timpul cursei, de către sportiva din China. Mă bucur că am reușit totuși să îmi îndeplinesc obiectivul de a urca pe podium și a aduce României o medalie. După cursa de 3000 m, la o oră jumătate, am alergat și în ștafeta de 800-600-400-200 a României, reușind să obțin încă o medalie de bronz împreună cu colegele de echipă, eu alergând distanța de 800 m.”
La începutul acestei luni, Alexandra Hudea a luat bronzul la Campionatul Național de alergare pe șosea – 5 km, dar și locul 1 la UVT Liberty Maraton de la Timișoara, proba de maraton, 10,5 km.
sursă fotografii: Facebook – Cornel Hudea
