CSC 1599 Șelimbăr dispută astăzi primul meci amical din această perioadă de pregătire. Adversar îi va fii Viitorul Dăești, locul al optulea din seria a opta din liga a treia, echipă ce s-a reunit pe 13 ianuarie, la fel ca formația antrenată de Ioan Luca. Partida se va disputa de la ora 11, pe stadionul CFR.
După 3 victorii, 5 egaluri și 7 înfrângeri, la Dăești se anunță revoluție în această perioadă, conducerea dorind să rezilieze contractele a 5-6 jucători, mai ales din cauza rezultatelor de pe teren propriu. Ca fapt inedit, în 2023 Viitorul Dăești i-a avut în lot pe Mihai Costea și Florin Costea, foști fotbaliști la Universitatea Craiova și FCSB.

Revenind la echipa din Șelimbăr, acest test va fi ocazia debutului pentru cele două noi achiziții ale formației din județul Sibiu, mijlocașul stânga Daniel Benzar și atacantul Sergiu Jurj.
Benzar este un obișnuit al primei ligi din România, acesta având 56 de prezențe pe prima scenă, pentru echipe precum FCSB, Voluntari, Dunărea Călărași sau Academica Clinceni, acesta având și 10 prezențe pentru Rapid București, în liga a doua, în sezonul 2020/2021. Jucătorul a semnat cu Șelimbărul doar până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire încă un an.

Sergiu Jurj este un atacant adus de la FC Bihor, acolo unde a marcat două goluri în zece partide. El a semnat pe un an și jumătate, iar în trecut a mai evoluat pentru Chindia Târgoviște, Rapid București, CSM Focșani sau CAO Oradea.
Următorul meci amical al celor de la CSC Șelimbăr va avea loc peste o săptămână, tot la Sibiu, împotriva echipei de liga secundă CSC Dumbrăvița.