În etapa a doua a ligii naționale de baschet masculin, CSU Sibiu va primi, în această seară, vizita Rapidului. Meciul va începe la ora 19, în Sala „Transilvania”, fiind transmis exclusiv pe canalul de YouTube FRB TV.
E posibil ca meciul cu Rapid, din această seară, să vină prea… rapid pentru CSU Sibiu. Deși, ar putea fi ocazia perfectă pentru sibieni să înceapă să urce în acest campionat după startul fals de la Pitești. Din păcate pentru Geert Hammink, se pare că din nou nu va avea toți jucătorii la dispoziție, din motive medicale, asta după ce în Trivale nu s-a putut baza pe Anastasios Zetos, Filip Adamovic și Elias Drăgan.
Pe lângă jocul echipei, un alt factor important și de privit este gradul de ocupare al Sălii „Transilvania”. După ce sezonul trecut a cam adus liniștea în vulcanul de la Sibiu, presezonul a scos la iveală că fanii sunt totuși alături de echipă. Cel puțin asta a arătat interesul lor pentru cumpărarea de abonamente, care a fost mai mare față de anii precedenți. În condițiile absențelor și a unui joc fără multe perspective în prima etapă, publicul poate fi scânteia care să ajute motorul echipei.

La fel ca la CSU Sibiu, Rapid București a păstrat doar doi străini în echipa antrenată și anul acesta de Milan Skobalj. Roman Penn și Nikola Markovic continuă în Giulești, lângă ei venind încă trei jucători străini: Nikola Jevtovic (Corona Brașov), Trendon Hankerson (Correcaminos, Mexic) și Oleksandar Lypovyy (Kolossos, Grecia). Aflat la al patrulea angajament în România, experiența și stofa de marcator ale lui Jevtovic (35 de ani) s-au văzut încă din primul meci, jucătorul sârb contribuind cu 26 de puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă la victoria cu 87-69 în fața Mureșului.
La nivelul grupului de jucător români, Rapidul se bazează pe un grup de autohtoni cu destulă experiență în liga națională: Tudor Fometescu, Tudor Gheorghe, Matei Constantinescu și Edward Petrescu, trecut și pe la Sibiu în sezonul 2017-2018, au venit alături de Aurelian Gavriloaia, pentru a face față regulii cu doi români în permanență pe parchet.
Aflat la al doilea sezon în curtea Rapidului, după cinci sezoane, în două perioade diferite, la Sibiu, Aurelian Gavriloaia este căpitan an vișiniilor, în sezonul trecut prinzând minute mai multe față de cele din maioul galben-albaștrilor. De partea cealaltă, la Sibiu a venit în această vară Eduard Roschnafsky, jucător că în stagiunea 2024-2025 a jucat pentru Rapid, bifând 23 de meciuri în campionat și Cupa României.

Rezultatele Rapidului în presezon:
- Rapid București vs. Dinamo 78-87
- Corona Brașov vs. Rapid București 110-106 (după prelungiri)
- Rapid București vs. FC Argeș 70-65
- FC Argeș vs. Rapid 78-61
Partida din această seară va fi arbitrată de o brigadă formată din Laurențiu Grigoraș (prezent și la Pitești), Șerban Rașoga și Vlad Dumitrescu, comisar din partea FRB urmând să fie Doru Vinași.