După ce a scăpat de grijile retrogradării, CSU Sibiu va juca pentru clasarea cât mai sus între locurile 9-12, primul adversar fiindu-i CSM Târgu-Mureș. Startul seriei se va astăzi, de la ora 19, la Târgu-Mureș, meciul fiind transmis exclusiv pe canalul de YouTube FRB TV.
Campionatul de baschet e în plină desfășurare, iar fiecare parte a clasamentului beneficiază de gradul său de intensitate. Dacă semifinalele vor da artificiile acestui campionat, odată cu data de 16 mai, iar la retrogradare vom avea parte tot de dueluri încinse, poate cele mai neatractive meciuri se vor disputa pentru locurile 9-12. Jucându-se după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, această parte de tablou conține confruntările CSM Târgu-Mureș-CSU Sibiu și SCM Timișoara-Steaua București.

Cu sezonul regulat încheiat cu același bilanț ca adversarul de astăzi, 13 victorii și 17 înfrângeri, Sibiul caută prima victorie din acest sezon împotriva târmureșenilor, cei care i-au bătut pe vulturi pe unde i-au prins, inclusiv în presezon. După 89-75 la Târgu-Mureș și 73-88 la Sibiu, băieții antrenați de Peter Farago i-au scos pe adversarii de astăzi și din Cupa României, după un meci strâns, încheiat la o posesie diferență: 87-84, cu veșnicul Goran Martinic marcând 23 de puncte și pasând decisiv de nouă ori.
Va fi duelul a doi marcatori ce se află în primii cinci ai campionatului, cei care marchează aproape 20 de puncte, în medie pe meci. Vorbim aici de Goran Martinic (19.7 puncte/ meci) și Jalon Pipkins (19 puncte/ meci), americanul fiind unul dintre oamenii datorită căruia seria cu CSM Galați a devenit mult mai ușoară.

Asemeni Sibiului, CSM Târgu-Mureș și-a câștigat seria tot cu minimum de jocuri disputate, în fața Constanței, la diferențe considerabile: 105-64, 90-65 și 106-77. De altfel, se întâlnesc două echipe care nu au mai pierdut de cinci meciuri, dar va conta mult și cât de mult preț se va pune pe aceste jocuri. Având în vedere miza care nu prea contează, este de așteptat ca ambii antrenori să folosească jucători care nu prea au jucat în această ediție de campionat, astfel că este destul de dificil să se poată miza pe o favorită.
Deși se joacă pe săptămână, fanii sibieni vor să profite de ziua de meci și să se bucure de o deplasare alături de echipa favorită. Chiar dacă nu vor fi mulți fani ai galben-albaștrilor, este vizibilă apropierea din ce în ce mai mare față de echipă, după ce, tot în acest sezon, au fost momente în care aceștia chiar au refuzat să își mai ofere suportul în timpul meciurilor.
Meciul al doilea al acestei serii va avea loc la Sibiu, vinerea aceasta, tot de la ora 19.