CSU Sibiu a câștigat trei sferturi din
patru în fața Rapidului, dar a pierdut meciul jucat în București cu scorul de 72-70. Cel mai bun marcator al echipei lui Tomas Rinkevicius a fost Jalon Pipkins, cu 17 puncte.
În primul sfert al meciului din Sala „Rapid”, cu câțiva oameni într-o mare de scaune goale, baschetbaliștii lui CSU Sibiu au părut mai conectați cu sărbătorile pascale decât cu miza meciului. Poate și de aceea primele două puncte din acțiune am venit după patru minute și jumătate, pe mâna lui Mateo Colak, după ce același jucător mai transformase două aruncări libere. Primele 10 minute au oferit un joc monoton, între două formații cu rotații scurte și în care Armus a dominat zona de sub panoul ardelenilor, iar lipsa de inspirație a lui Filip Adamovic a însemnat un joc slab pentru echipa sa.
Runda a doua s-a jucat în același ritm, cu avansul rapidiștilor crescând punct cu punct, tabela arătând cea mai mare diferență de scor, 34-20, determinându-l pe Tomas Rinkevicius să ceară timp de odihnă. După acest moment, Sibiul a răspuns cu un parțial de opt puncte consecutive, Rand, Colak și Pratt aducând scorul la un 34-28 la pauza mare.

Partea a doua a avut mai mult suspans, și asta pentru că echipa din Sibiu a arătat mai bine și a intrat mai hotărâtă în joc. Rand și Pratt, cu câte două puncte, respectiv Pipkins, cu cinci lungimi, au reușit să aducă Sibiul pentru prima oară la conducere, după aproape 33 de minute de joc. Însă, pe final, amintindu-și parcă faptul că obiectivul meciului e intrarea matematică în play-off, rapidiștii au luat distanță prin punctele marcate de Markovic, Sotirov, Armus și ex-vulturul Gavriloaia, în ultimul sfert intrându-se cu 54-49 pe tabelă.
Ultimul sfert a oferit o desfășurare tip yo-yo, în care ambele echipe au avut minirunde la conducerea jocului. Astfel că triplele lui Pipkins, Pratt sau Drăgan au fost atenuate de run-uri orchestrate de Eugene, Gavriloaia, Sotirov sau Armus. Deși a părut că echipa oaspete va trece prima linia de sosire, tabela arătând 64-68, cu un minut înaintea finalului, Aurelian Gavriloaia, căpitanul vișiniilor, a băgat cu noroc o minge în coș, din fața lui Pratt, fază la care banca oaspeților a reclamat o abatere de pași.
În schimb, „pașii” s-au fluierat la Rand, două faze mai târziu, după care Eugene a răspuns cu un „and one”, aducându-și echipa cu o mână și jumătate pe victorie. Și chiar dacă Jalon Pipkins a marcat rapid cu un stop-șut, reducând avansul la o singură lungime, 71-70, tot el a ratat ocazia loviturii decisive. După o singură liberă marcată de Dorneanu, Pratt a recuperat și transmis mingea către JP, doar că mâna acestuia a alunecat pe minge, forțându-l să arunce de la mare distanță, mingea lovind doar panoul.

S-a încheiat 72-70 pentru Rapid, într-un meci în care CSU Sibiu a „reușit” să recupereze o singură dată ofensiv, având un număr total de recuperări cu 13 mai mic decât adversarul. După acest duel CSU Sibiu a ajuns la un bilanț de 11 victorii și 17 eșecuri.
Marcatori: Jalon Pipkins (27 puncte), Filip Adamovic (5 puncte), Mateo Colak (12 puncte), Ahmad Rand (13 puncte), Monyea Pratt (10 puncte), Elias Drăgan (3 puncte).
Următorul adevărat al galben-albaștrilor va fi tot o formație bucureșteană, Dinamo, echipă pe care o va întâlni miercuri, în Sala „Transilvania”, cu începere de la ora 18.