Măgura Cisnădie a obținut ieri, pe teren propriu, a noua victorie în acest sezon al Diviziei A (a doua ligă de handbal) după ce a trecut de CNOPT Bistrița cu 36-30. Echipa pregătită de Alex Webber a urcat temporar pe locul 3.
Diferența mare de valoare ieri între Cisnădie și echipa bistrițeană (locul 6, 3 victorii, 11 înfrângeri) s-a reflectat pe tabelă pe toată durata partidei. Oaspetele au condus de două doar în primele două minute, când Ardelean a deschis scorul, Dima a egalat iar Rusu a punctat pentru 2-1 în favoarea Bistriței. Replica Cisnădiei a venit prin „dublele” lui Bujor și Tâmplaru care au creat după doar 5 minute o „prăpastie” între cele două echipe: 5-2.
Diferența s-a majorat constant și „roș-albastrele” au ajuns să conducă „la dublu”: 10-5, 12-6, 14-7, 16-8, iar la pauză scorul s-a blocat la 20-13.
Partea secundă a continuat în aceeași notă iar Măgura a ajuns să conducă și la 10 goluri diferență, 32-22, pentru ca partida să se încheie liniștitor, 36-30, cu reușita Patriciei Tâmplaru din 7 metri.
Pentru Măgura au marcat, în ordine, Andreea Bujor, 11, Patricia Tâmplaru, 6, Cosmina Poplăcean, 4, Raluca Macovei, 4, Lorena Postolache, 4, Andreea Dina, 3, Delia Onofrei, 3 și Francesca Cioroianu, 1.
De la Bistrița s-au remarcat Rusu, cu 8 reușite, Barabaș și Gherghe, fiecare cu câte 7.
A fost ultima etapă a sezonului regulat la finalul căruia Măgura se va clasa, pe locul 3 sau 4, poziții care o califică în play-off alături de alte formații fruntașe din celelalte două serii ale Diviziei A. Play-off-ul începe în 22 februarie iar fiecare echipă va porni cu punctajul acumulat în meciurile directe contra colegelor de serie din Top 4, 3 puncte în cazul Cisnădiei. Vor promova cele mai bune două echipe.
