Poli si Rapid se iubesc la infinit. Sub această deviză s-a desfăşurat meciul de la Sibiu din Cupa României dintre cele două echipe aflate acum în ligi diferite.
Rapid a învins cu 2-0, dar nimeni n-a plecat supărat acasă pentru că prietenia dintre cele două tifoserii a creat un cadru rar întâlnit pe un stadion de fotbal: spectatori îmbrăcați în culori diferite, unul lângă altul, prin toată arena, aplaudându-se reciproc. E drept, a ajutat și jocul anost, fără nerv al jucătorilor din teren, care n-au oferit niciun prilej tribunelor să se… „înfierbânte”.
Fără prea multe de spus meciul propriu zis, lipsit de orice spectaculozitate pentru spectatorul neutru, am spicuit câteva detalii de la fața locului.
1. 7600 de spectatori au asistat la meci în condițiile în care s-a jucat într-o zi lucrătoare, joi, pe un teren neutru, la aproape 300 de km distanță de orașele celor două echipe, Timișoara, respectiv București.
2. Galerii numeroase. Ambele cluburi au fost susținute puternic vocal de două galerii „grele” în fenomenul ultra românesc. 1000 de ultrași timișoreni au dat culoare Peluzei Sud, în oglindă cu cei 1000-1500 de ultrași rapidiști din Peluza Nord.
3. Cântece comune. Cele două galerii sunt înfrățite din anul 1980 astfel că atmosfera a fost una de sărbătoare. Ultrașii lui Poli și Rapid au cântat deseori împreună, au scandat reciproc numele adversarei din teren, dar cu același „foc” și-au înjurat și rivalii tradiționali: UTA, Steaua și Dinamo.
4. Bere pe stadion. În premieră, după modificarea legii suporterilor, pe stadionul Municipal s-a băut bere cu alcool.
5. Cozi infernale la Tribuna a II-a la sucuri și băuturi. T2 a stadionului Municipal a fost sold-out, iar cei 4000 de fani din acest sector s-au înghesuit pe tot parcursul meciului la cele 3 puncte comerciale pentru răcoritoare. Practic, pe tot parcursul meciului, holul principal a fost arhiplin.
6. Jucătorii au salutat galeriile adverse. Moment maxim de fair-play la finalul jocului. După ce fiecare echipă și-a salutat proprii fani, jucătorii Rapidului au plecat să aplaude galeria Timișoarei și invers. Nu doar un gest scurt de politețe, ci minute bune de cântece și scandări.
7. Jandarmeria extrem de relaxată. Deși atât la T2 cât și la T1 tricourile vișinii și cele violete au fost amestecate, la fel și în jurul stadionului, atmosfera a fost una extrem de prietenoasă. A fost primul meci văzut vreodată de mine personal, cu un număr atât de mare de spectatori, dar cu forțe de ordine mult reduse numeric și mai relaxate ca oricând.
8. Manea vs Manea. În momentul schimbării lui Cristi Manea cu Răzvan Onea, crainicul arenei l-a „botezat” pe cel din urmă tot Manea. Câteva secunde de confuzie în tribună lămurite tot de crainic care a revenit: „Dacă am spus Manea, îmi cer scuze, e vorba de Răzvan Onea”, spre amuzamentul imediat al spectatorilor.
9. Muzică peste cântecele galeriilor. Un mare minus organizatorilor care au lăsat muzica de ambianță la stația de amplificare până la startul meciului și au pornit-o imediat după fluierul final. În condițiile în care pe stadion erau două din cele mai vocale galerii ale României, iar poliștii au dat startul cântecelor neîntrerupt cu 10 minute înainte de primul fluier. Din boxe nu răsunau imnurile celor două echipe, ci un remix obosit tehno-dance. Inexplicabil, având în vedere că gazdă a fost Poli, iar clubul își cunoaște atmosfera. Au fost puse totuși cele două imnuri la pauză.
10. Acustica stadionului este fenomenală și de o astfel de atmosferă are nevoie o echipă reprezentativă a orașului nostru. Lăsați orgoliile, voi conducători, suporteri, administrație locală, așezați-vă la o masă și creați un brand care să genereze o susținere unitară puternică și din peluză. Se poate și la Sibiu, iar un exemplu e sala Transilvania și atmosfera de la baschet.
