Gabi ”Balboa” Timar a devenit sâmbătă seara noua campioană mondială la box. Timar s-a născut la Cisnădie dar locuiește în Elveția de 11 ani și boxează pentru clubul local Boxclub Bassel.
Gabriela a câștigat a patra centură în carieră, la categoria atom, maxim 46,2 kg. Performanța sa este istorică în Elveția pentru că niciun boxer, femeie sau bărbat, nu a cucerit un titlu mondial internațional.
Gabriela are 39 de ani, este din Cisnădie, iar de mai bine de 11 ani locuiește în Elveția. Evoluția sa este un fenomen în sine pentru că s-a apucat de box abia ”acum 10 ani, când majoritatea renunță la carieră”, își începe povestea Gabi pentru Sportul Sibian.
Le-am spus că aici vreau să mă antrenez. Li s-a părut foarte drăguț dar și foarte îndrăzneț
Gabriela Timar își prezintă primul contact cu boxul competitiv printr-un episod amuzant: ”La puțin timp de la stabilirea în Elveția, am început cu fitness box, pentru întreținere și condiție fizică, apoi am început să îndrăznesc să vreau mai mult. M-am autoinvitat în echipa de competiție. De fapt, ca să ajungi acolo trebuie să îndeplinești anumite condiții din punct de vedere tehnic și să ai invitație din partea antrenorului. Eu m-am dus singură acolo și le-am spus că aici vreau să mă antrenez. Îți dau seama că au râs toți. Li s-a părut foarte drăguț dar și foarte îndrăzneț. Am fost acceptată imediat, iar de atunci am avut primul meci la amatori la aproape 30 de ani, destul de târziu pentru un început de carieră. Majoritatea se retrag la 30 de ani, eu atunci am început, ceva foarte neobișnuit. Nu m-a interesat neapărat vârsta, am vrut doar să văd ce pot face, cât pot face sau dacă pot face așa ceva. A fost mai mult o provocare pentru mine.”
Rezultatul de sâmbătă a dovedit că provocarea a fost luată cât se poate de serios de Gabriela iar în 10 ani de carieră s-a încununat deja cu 4 centuri.
”Este a patra centură la profesioniști. Primul titlu l-am în 2023, a fost titlul european. Apoi, am mai avut două centuri, Intercontinental IBO, între două continente. Atunci am luptat împotriva campioanei din Asia. Anul trecut în decembrie am câștigat centura de WBO internațional, iar acum am câștigat titlul mondial WBO la femei, e ultimul stop, mai sus de atât nu se poate. Este un moment special pentru noi. Pentru Elveția este un moment istoric, niciun bărbat sau femeie nu a reușit să cucerească titlul mondial la una din cele patru organizații mondiale internaționale, dar cred că și pentru România este un moment istoric. Din câte știu eu, nicio femeie nu a reușit această performanță”, spune Gabriela pentru Sportul Sibian.
Lupta în fața campioanei Japoniei, Marina Loreto, a confirmat cifrele dinaintea duelului, Japoneza era neînvinsă iar pumnii s-au împărțit, așa cum era de așteptat, până în ultima repriză. Gabi Timar s-a impus la puncte deși a jucat din repriza a doua cu nasul rupt.

”A fost un meci foarte greu, de titlul mondial, asta înseamnă că am luptat contra unei oponente foarte bine pregătite și bine cotate, Era în ranking-ul WBO numărul 2 în lume și a fost un lucru extraordinar să lupt contra ei. Ea e campioana națională a Japoniei, a fost de 2 sau 3 ori campioană la boxul profesionist, deține titlul WBO Asia Pacific. A fost neînvinsă până acum, avea un bilanț perfect, curat. A fost cel mai dur meci, foarte tehnic, dar pe alocuri și cu câteva faulturi. În runda a doua mi-am rupt nasul dintr-o lovitură ce a survenit în urma impactului cu capul. Am simțit de atunci că este rupt. Apoi în runda a V-a sau a VI-a a început să curgă foarte mult sânge și până la final așa a trebuit să lupt. A fost un meci emoțional. Nu m-am gândit niciodată să renunț din cauza nasului rupt, chiar dacă și doctorul s-a uitat foarte atent să nu se agraveze situația, dar eu le-am spus și doctorului și arbitrului din ring, ‘mergem mai departe, până la final, vedem ce iese’. Nu aveam nimic de pierdut. Sunt foarte bucuroasă că s-a terminat. Încă nu realizez în totalitate. Urmează câteva zile pauză, o mică vacanță, apoi înapoi la antrenamente și vedem ce urmează.
În luna septembrie, Gabriela Timar a fost prezentă la Sibiu alături de clubul său la prima ediție a Cupei Sibiană, organizată de ACS Pugilistic Sibian. Le-a vorbit atunci sportivilor din ring și le-a prezentat cele trei centuri acumulate până atunci, dar s-a aflat și în spatele tinerilor săi sportivi de la Boxclub Bassel în meciurile Cupei Sibiană.





