Nu a fost de bine nici de această dată pentru oamenii lui Marius Măldărășanu.
Clujenii au început în forță partida și au fost foarte aproape să deschidă scorul chiar din primul minut, însă Căbuz a reușit să respingă șutul precis trimis de Emerllahu.
Deși debutul de meci le-a aparținut gazdelor, sibienii au fost cei care au punctat primii în Gruia. În minutul 10, Dragoș Albu a înscris spectaculos cu o lovitură de cap, după un corner executat perfect.
CFR a revenit în joc în minutul 24, prin Louis Munteanu, care a primit mingea la marginea careului și a trimis un șut plasat pe jos, învingându-l pe Căbuz.
Munteanu a fost aproape de o dublă chiar înainte de pauză, în minutul 45, însă mingea sa a lovit bara porții oaspeților.
În minutul 55, același Munteanu a pasat excelent în adâncime pentru Emerllahu, iar kosovarul a finalizat precis de la marginea careului, ducând scorul la 2-1 pentru clujeni.
Sibienii au avut o șansă uriașă de a egala în minutul 80, când Antwi a pătruns în careu și i-a pasat lui Stancu, dar acesta, cu poarta goală în față, a trimis peste. Astfel s-a scris istoria partidei din Gruia, iar sibienii se întorc acasă fara niciun punct.
Urmează pauza competițională,dat fiind faptul că se vor desfășura meciuri din preliminariile WC 2026. Dupa această pauză, FC Hermannstadt va întâlni Miercurea Ciuc și revelația Botoșani, aflată în prezent pe locul 4.