L-am provocat pe Ciprian Iliescu, directorul sportiv al clubului Tigrii Team, să vină cu câteva sfaturi pentru părinții micilor sportivi, sugestii utile pentru viața lor de fotbaliști, dar și de oameni tineri.
Prezența părinților alături de copiii lor la antrenamente sau competiții este una foarte benefică pentru dezvoltarea viitorului sportiv.
Mama și tata sunt văzuți de către micii sportivi ca punctele de sprijin și cele mai importante persoane, în marea majoritare a cazurilor. Vor să fie văzuți jucând bine, vor sa facă totul astfel încât părinții să fie mândri de evoluția lor.
Dar ce se întâmplă în mintea piticilor în momentul în care părinții încep să ofere indicații sau au judecăți de valoare asupra prestației lor?
În anumite momente, acele indicații pot ajuta copilul pe termen scurt, însă pe termen lung pot avea efecte mai puțin dorite asupra dezvoltării acestuia.
Ce efecte pot avea indicațiile repetate ale părinților?
Copilul poate deveni confuz. Acestuia îi va fi greu să decidă pe cine să asculte. Să urmeze sfaturile antrenorului și să urmeze ce a repetat la antrenamente sau să asculte indicațiile părinților?
Copilul poate pierde experiențele de viață. Competențele și abilitățile dobândite sau exersate în cadrul unui sport de echipă sunt foarte asemănătoare cu cele cerute în cadrul unei corporații în ziua de astăzi. Antrenamentul continuu, dorința de a se autodepăși, feedback-ul pozitiv, capacitatea de a lua decizii folosind soluții inovatoare, automotivarea, spiritul de echipă și autonomia sunt valori pe care orice firmă și le-ar dori de la angajații săi.
Copilul trebuie să fie responsabil pentru ce face pe teren, să își dezvolte capacitatea de a reflecta singur la ce a facut bine și ce mai puțin bine, atât la antrenament cât și în competiții.
Copilul nu își dezvoltă sănătos abilitatea de a rezolva singur problemele și a lua singur deciziile. În orice sport este extrem de important ca jucătorul sa poată rezolva problemele apărute în timpul jocului prin deciziile pe care le ia.
Jucătorul trebuie să fie atent la tot ce se întâmplă pe teren, la dinamica jocului, miscările pe care le au colegii lui, amplasamentul adversarului și, nu în ultimul rând, la indicațiile antrenorului. Dacă părintele îi oferă mereu indicațiile necesare pentru a rezolva o anumită situație, acesta va putea oare să își dezvolte această capacitate?
Creativitatea copiilor poate fi afectată
Atât în fotbal cât și în piața forței de muncă din zilele noastre, una dintre cele mai importante calitați căutate este creativitatea.
Să poți lua decizii folosind propriile idei și experiențe, să găsești soluții pe care alții nu le-ar putea găsi și să încerci mereu. Până la urmă, progresul înseamnă învățarea din experiențe eșuate și încrederea în sine.
Pentru a deveni mai buni, copiii trebuie să încerce soluții diverse, unele care la început pot părea nebunești însă care îi ajută să devină mai buni și mai puternici.
Până la urmă, cu cât ești mai creativ, cu atât ești mai încrezator în tine și viceversa.
Dragi părinți, știm cât de mult vă iubiți copiii, știm câte sacrificii faceți pentru a le oferi tot ce este mai bun, știm că sunteți alături de ei la fiecare antrenament sau competiție, indiferent de condițiile atmosferice, de problemele pe care le-ați întâmpinat în ziua respectivă sau starea dumneavoastră de spirit. Respect maxim pentru tot ceea ce faceți pentru voinicii dumneavoastră.
Haideți să încercăm să le oferim câte o pauză de la intrucțiuni. De la firul ierbii, copiii văd și percep lucrurile diferit. Putem să îi încurajăm, să ii susținem și să le transmitem sprijinul nostru necondiționat. S-ar putea să ne uimească în mod plăcut cu evoluția lor, însă cu siguranță încrederea în forțele proprii, capacitatea de a crea si cea de a lua decizii autonomi vor crește.
Suntem convinși că împreună putem forma caractere de adevărați învingători
Principiile care au stat la baza acestui articol sunt cele promovate de FIFA pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și juniorilor.