Aveți ocazia să citiți un nou capitol al seriei noastre numite „Generația care face diferența-viitorii campioni ai sportului”, dedicată sportului juvenil sibian. De data aceasta, vorbim despre istoria clubului Tigrii Team, acolo unde fotbalul se vrea făcut altfel, dar mai ales trăit altfel de către copii.
Ceea ce părea o idee nebunească, o glumă, a devenit un club de fotbal de copii și juniori, unul extrem de vizibil la nivel național. E vorba despre Tigrii Team, „organizație” ce a fost pusă pe picioare de o idee apărută în vremea pandemiei, ca multe altele de succes din zilele noastre. Autorii? Laurențiu Preda și Marius „Sică” Sbîrcea, cei care avuseseră scurte colaborări cu alte cluburi de copii, în treningul de antrenor, hotărând că e momentul să își dezvolte pasiunea într-o curte proprie.

Începutul…. ca orice început. Greu, cu bani de acasă, cu puțini copii și antrenamente făcute pe jumătate de teren sau online, că doar perioada de lockdown era în toi. Dar, iată că acest club a ajuns să aibă peste 300 de copii, pornind de la doar trei. Iar secretul îl aflăm chiar din casa tigrilor:
În primul rând, fondatorii au plecat cu ideea că la vârste fragede, copiii trebuie să joace fotbalul de plăcere și au încercat implementarea acestui principiu la fiecare antrenament. Apoi, au vrut să facă lucrurile diferit față de ceea ce se întâmpla la momentul respectiv în fotbalul juvenil sibian. Vrei să ai rezultate diferite? Nu poți face aceleași lucruri pe care le face majoritatea.”

În doi totul merge mai ușor, dar nu era chiar de ajuns pentru un club care voia să crească. Fotbalul trebuia nu doar predat și antrenat, ci și administrat. Astfel că lângă prima echipă a sosit Ciprian Iliescu, și el pasionat de fotbal, fost arbitru al ligilor județene, dar și om cu experiență în organizare, negociere, training, coaching și management al echipelor. Inițial director sportiv al clubului, Ciprian a coborât mai apoi în iarbă, acolo unde antrenează și acum alături de colegii săi.

Clubul a crescut, iar echipa de antrenori, dar și cea administrativă, au beneficiat de întăriri. În 2022 a venit rândul lui Theo Botă, fost component al FCSB-ului și foarte bun jucător de minifotbal, să devină unul dintre antrenori, ca mai apoi să primească, din acest am, funcția de manager al centrului de copii și juniori. Actualmente, primul „13” al echipei de antrenori îi cuprinde pe Marius Berghezan, Sorin Bărdaș, Darius Blană, Daniela Cîrlan, Valentin Răspopescu, Andrei Halmagy, Cristina Morariu, Loren Niță, Theo Botă, Ciprian Iliescu, Marius Sbîrcea, Mihai Pârău și Laurențiu Preda, cei care pun umărul la această poveste de success.

Din 2022 și până acum, clubul Tigrii Team a devenit mai structurat și și-a câștigat o identitate în lumea aglomerată a școlilor de copii și juniori. De la patru antrenori în 2022, acum sunt 13 oameni care se ocupă de grupele de copii născuți între anii 2013 și 2021, existând inclusiv un antrenor de atletism, fosta sportivă Daniela Cîrlan, dar și un antrenor cu portarii.
Din noiembrie, anul trecut, acasă a devenit un cuvânt pe bune pentru Tigrii Team. Cu ajutorul unui părinte din cadrul clubului, copiii se antrenează și joacă acum în cadrul unei baze moderne, CFR, astfel că antrenamentul făcut pe un singur teren de 10/20 de metri s-a transformat acum în patru antrenamente consecutive desfășurate simultan pe o suprafață de 60/100 de metri.

Iar la final, nu putem omite cum acest club și-a creat deja o identitate în scurta sa istorie. Pe lângă competițiile la care participă, sub egida AJF Sibiu sau FRF, tigrii au un turneu propriu numit „Toți pentru 1”, competiție care în cei trei ani de la debut a adus la Sibiu echipe de juniori ale centrelor cunoscute din România, precum cel al Politehnicii Timișoara, UTA-ei, Argeșului, Clujului sau Academiei Hagi. De altfel, cu centrul „Regelui”, sibienii au o strânsă legătură, preluând de acolo strategii de dezvoltare pentru tinerii fotbaliști, dar și deplasându-se pentru meciuri sau cantonamente.
Pe scurt, istoria celor de la Tigrii Team este una scurtă, dar comprimată, aceștia dorind să crească pe aceleași principiu ca până acum: învățarea fotbalului prin joacă și fără presiunea rezultatelor.