Înaintea meciului contra Petrolului, la Hermannstadt pare că gândurile nu sunt 100% la ce se întâmplă în teren, cel puțin după conferința de presă de ieri a antrenorului Marius Măldărășanu. Acesta a vorbit pe larg despre mai toate subiectele pe care presa le-a publicat în decursul ultimelor zile, inclusiv declarațiile finanțatorului Ștefan Băcilă, cel care a afirmat în presă că a fost surprins de rezultatul contra Buzăului, dar și de păstrarea pe bancă a lui Ianis Stoica. Nu ar fi prima oară când omul de afaceri îl „atinge” pe Măldărășanu, acesta anunțând la un moment dat că se va retrage din club din cauza rezultatelor, dar și a comportamentului antrenorului echipei sale.
Măldărășanu a fost vizibil deranjat de remarcile lui Băcilă, dar și de faptul că aceste discuții apar doar la înfrângeri:
Ștefan (n.a.- Ștefan Băcilă)… îl cunoaștem cu toții, este un tip sufletist, dar și impulsiv. Și v-aș întreba pe voi: Fanatik de ce nu l-a sunat când am bătut Iașiul cu 6-2? De ce nu l-a sunat când am bătut FCSB-ul? De ce nu l-a sunat când am bătut Rapidul? Sepsi… De ce l-a sunat acum? Pentru că e cineva de lângă el îl știa supărat de înfrângere și pentru că nu a jucat Ianis (n.a.- Ianis Stoica), iar atunci l-au sunat și a spus ce a spus. Este patron, poate să critice, suntem plătiți, însă […] chiar așa, nu fac nimic bun? E o nebuloasă în mintea mea.”
În aceeași conferință de presă, antrenorul ploieștean a tranșat oarecum și dilema rămânerii sale la FC Hermannstadt, deși a lăsat și o ușă deschisă pentru o nouă prelungire a contractului. Totuși, acesta a condiționat această rămânere de îndepărtarea anumitor oameni care ar face rău clubului, fără să îi numească pe aceștia:
Ce s-a scris, că plec 90%, că plec 99%, este adevărat. 99% nu voi semna prelungirea […]. Dar posibil ca 99% să fie mai mare decât 1%. Posibil. Dar ca 1% să fie mai mare decât 99%, vor trebui schimbări făcute, pentru că merele strică restul merelor. Va depinde ce se va întâmpla în club.”
Întreaga conferință a lui Marius Măldărășanu poate fi urmărită pe canalul de YouTube al celor de la FC Hermannstadt.
Partida dintre FC Hermannstadt și Petrolul Ploiești se va disputa astăzi, pe Stadionul Municipal din Sibiu, cu începere de la ora 20:30.