FC Hermannstadt a remizat luni seara, 2-2 la Botoșani, într-una din cele mai lungi deplasări ale echipei din Superligă. 400 de km despart cele două orașe, o distanță deloc la-ndemână pentru suporteri, mai ales atunci când meciul e programat într-o zi de luni.
Și totusi, între cei 1161 de platitori de bilete pe stadionul din Botoșani, 3 suporteri s-au aflat în sectorul destinat suporterilor Sibiului, trăind emoția meciului alături de jucători.
Mihai Olescu, însoțit de fiul său Andrei Zian, și Antonio Andrei Mihail n-au ajuns întâmplător până la Botoșani și nu fără o poveste aparte în spate. Și n-au plecat supărați de la stadion în ciuda remizei care putea fi… victorie.
Mihai Olescu e alături de Hermannstadt de la începuturi, din 2016, când echipa ajunsese în Liga a III-a în al doilea an de la înființare. Spune că fiul său e principalul motiv pentru care a ajuns pe multe stadioane din România alături de Hermannstadt dar nu ratează nici meciurile echipei din Șelimbăr. Sezonul trecut a lipsit doar de la 3 meciuri jucate la Vâlcea ale Șelimbărului.
Sacrificii pentru a fi prezenți la toate meciurile
Mihai și fiul său au fost protagoniștii unui episod relatat și de pagina echipei Hermannstadt. Pentru că nu și-a putut lua liber de la serviciu la meciurile cu UTA și U. Cluj și pentru că Andrei Zian nu putea rata acele partide, doi suporteri inimoși, Marius Rata și Liviu Hanea l-au luat cu ei pe stadion.
La Botoșani nu au ajuns întâmplător: ”Am ales să ne facem a doua parte a concediului în țară… Aveam de ales: Cazanele Dunării, Delta Dunării (făcută an de an de vreo 5 ani la rând), Maramuresul și Moldova. O mică parte a copilăriei mele 4-8 ani am fost plimbat de bunici pe plaiurile moldovenesti, doar că ei nu mai sunt și am vrut să le arăt și copiilor mei pe unde a umblat tatăl lor la vârste apropiate lor”, spune Mihai Olescu. În peluza neacoperită a stadionului n-a fost ușor, a plouat tot meciul dar senzația de a fi alături de echipa favorită atât de departe de casă i-a încălzit.
Antonio susține Hermannstadt în cel mai sportiv mod cu putință: 800 de km pe bicicletă până la Botoșani
Mihai și fiul său ar fi putut fi singurii suporteri sibieni dacă la drum nu s-ar fi încumetat și Antonio Andrei Mihail. Țineți-vă bine! Antonio a plecat de la Sibiu pe bicicletă până la Botoșani. 407 km dus. 407 km întors. Încă e pe drum, înapoi. ”Meciul lor s-a terminat, al meu se termină abia joi, când ajung la Sibiu”, spune, glumind, Antonio. Dacă ceea ce face nu e definiția devotamentului extrem, sigur e unul dintre sinonime.
Vă imaginați că a fost un impuls de moment, un pariu, poate? Nu. Antonio merge cu bicicleta în deplasările lui Hermannstadt de 4 ani iar ”debutul” a fost la Mediaș: ”A fost un meci urât, în care Hermannstadt a pierdut rușinos. Nici nu am avut nervi să stau până la sfârșit. M-am întors necăjit rău de la meci. Din întâmplare, m-a văzut Cosmin Călinescu pe drumul de întoarcere și a întrevăzut posibilitatea de a-i motiva pe jucătorii noștri printr-un reportaj despre deplasarea mea cu bicicleta”, spune Antonio.
Sibiu-Mediaș-Sibiu a devenit drumul meu de antrenament de două ori pe lună.
În acești 4 ani, Hermannstadt a evoluat o bună perioadă în exil, la Tg. Mureș, apoi la Mediaș: ”Apoi am mers și la Târgu-Mureș, fie din Sibiu, fie din Cluj. După care, odată cu meciurile de acasă la Mediaș, Sibiu-Mediaș-Sibiu a devenit drumul meu de antrenament de două ori pe lună. E sentimentul acela că iei orice și pleci să îți susții echipa!”
A vrut să meargă la Craiova pe Transalpina
Pentru actualul sezon spune că a gândit multe deplasări dar nu toate i-au reușit. A vrut să meargă la Craiova pe Transalpina dar, din anumite motive, nu a reușit. ”Deplasarea aceasta de la Botoșani, a fost organizată oarecum pe fugă, de pe o zi pe alta. Dar voiam să o fac, fiind o provocare pentru mine. Iar drumul până la Bicaz deja fiind știut, am avut curajul să pornesc. Dar totul începe și se termină la Sibiu. Am plecat sâmbătă, la 08:00 din Sibiu, ținta fiind Lacul Roșu, pentru acea zi”.
Țara asta e foarte frumoasă, mai ales când o parcurgi încet, simțind fiecare lucru din jurul tău.
De obicei alege drumul cel mai scurt dar, pentru siguranță, Antonio spune că preferă drumurile județene, mai puțin circulate de traficul greu: ”Am făcut Pasul Bucin, am ajuns la Lacul Roșu, am trecut prin Cheile Bicazului, am gustat fiecare izvor, fântânile din zona aceasta de Moldovă au apă foarte bună! Itinerariul e, de obicei, drumul cel mai scurt, exceptând autostrăzile. Dar îmi convin mai mult drumurile județene unde nu am atâtea tiruri în spate. Țara asta e foarte frumoasă, mai ales când o parcurgi încet, simțind fiecare lucru din jurul tău. Și oportunitatea de a merge să-mi susțin echipa îmi dă și prilejul de a merge mai încet.
Hermannstadt e încurajată, în mod obișnuit, de două galerii, Peluza Nord Sibiu și Jobenele, care nu lipsesc din majoritatea deplasărilor. Antonio și-i iar fi dorit alături, la Botoșani, dar e conștient că e privilegiat să mai aibă concediu și își înțelege perfect colegii de peluză: ”Avem servicii. Avem obligații. Să faci o deplasare ca asta îți trebuie două zile libere. Pe care nu orice patron ți le dă. E totuși în timpul săptămânii. Sunt sigur că dacă era sâmbătă eram mai mulți. Eu sunt privilegiatul care mai are un colțișor de concediu. Dar de joi și eu încep lucrul”, încheie Antonio care este cornist la Filarmonica de Stat din Sibiu.
