Doi fotbaliști de 13 și 16 ani de la Academia Alma Sibiu au fost transferați de două mari cluburi din Superligă, Universitatea Cluj și Rapid București. Alți doi jucători formați de academia sibiană sunt așteptați la București din iarnă.
Alexandru Jors are 13 ani a făcut pasul către U. Cluj după 4 ani în care s-a aflat sub îndrumarea antrenorului Cristian Cotoară:
S-a aflat sub pregătirea mea 4 ani, iar înainte a jucat alți doi ani la Zenit Sibiu. E un jucător tehnic, cu calități bune și poate juca mijlocaș central și mijlocaș de bandă Cristian Cotoară, antrenor Alma
În Giulești a ajuns Sabin Creangă, 16 ani. Joacă fotbal de la 6 ani, perioadă în care a fost pregătit tot de Cristian Cotoară în cadrul Academiei Alma Sibiu.
L-am pregătit de la 6 ani, din 2016, timp de 8 ani, apoi a jucat la FC Hermannstadt. A fost căpitanul grupei de 2009, chiar dacă era cu un an mai mic decât ceilalți. E un băiat foarte serios și foarte muncitor, dă totul pe teren. Joacă mijlocaș central. Cristian Cotoară
Cotoară este și antrenorul echipei Alma Sibiu care evoluează în Superliga Județeană, iar în acest an susț Cursul de licență UEFA A Elite.


