Au început meciurile amicale pentru ACS Mediaș, iar primul test a adus o înfrângere pentru trupa antrenată de Alex Curtean. Ce-i drept, adversarul a fost și cel mai greu din cei șapte pe care medieșenii îi vor întâlni. Vorbim aici de Corvinul Hunedoara, echipă de tradiție a fotbalului românesc și câștigătoarea celei mai recente ediții a Cupei României, care în acest moment ocupă locul al 11-lea în liga secundă, cu șapte victorii, patru egaluri și cinci înfrângeri.
Meciul disputat pe stadionul CFR din Simeria a avut parte de o primă repriză echilibrată, în care ambele echipe au trecut pe lângă deschiderea scorului în două rânduri. În timp ce antrenorul Florin Maxim s-a bazat pe un prim „11” format din jucători tineri, dar în care s-au regăsit și jucători importanți precum Neacșa și Bradu, dar și nou-venitul Albino. Dincolo, Mediașul a început cu cea mai bună echipă, acolo regăsindu-se și Ionuț Nadolu, proaspăt transferat de la Mioveni.
În repriza a doua, atunci când ambii antrenori au rulat tot lotul, corviniștii au reușit să își adjudece meciul, prin golurile lui Lică și Câmpina, venite în minutele 63 și 77, ambele după greșeli ale portarului Bumbar, cel care l-a înlocuit pe Fabio Blaga, titularul obișnuit.

Conform programului anunțat, pentru ACS Mediaș urmează un nou meci amical în 1 februarie, atunci când, la Mediaș, o va întâlni pe Unirea Ungheni, echipă ce se află pe locul al 16-lea din liga a doua.