Mai puțin de 24 de ore până la startul noii ediții a eșalonului patru județean, denumită din acest an Superliga. În prima rundă, FC Tălmaciu, locul 8 anul trecut, va debuta „acasă” cu Voința Sibiu, iar din vocea antrenorului Adrian Bârză am încercat să aflăm ultimele noutăți din tabăra „alb-roșilor”.
Antrenorul tălmăcean consideră bună reorganizarea legilor județene și spune că atât echipă de seniori cât și cele de juniori sunt pregătite pentru start.
Sportul Sibian: Cum vi se pare reorganizarea propusă de AJF Sibiu?
Adrian Bârză: Noul sezon de Superligă este foarte interesant deoarece sunt numai 10 echipe, iar la vârf va fi destul de echilibrat cu două echipe foarte bune Agnita și Rășinari, dar si Bradu, Voința, Interstar. Iar în play-out va fi o luptă crâncenă pentru evitarea retrogradării.
Cum a decurs pregătirea de vară?
Pregatirea echipei noastre a decurs bine, în parametrii. Am început la sfârșitul lunii iulie, am susținut un numar de 5 amicale în care am testat mai mulți tineri din cadrul clubului nostru, pentru că noi creștem tineri fotbaliști și îi promovăm la echipa mare. În echipă sunt jucatori în proporție de 98% crescuți în cadrul clubului nostru. Am folosit jucatori tineri și de calitate, Chirca Mihai, născut în 2006 (unul din cei mai buni portari din județ), Dancu Daniel 2006, Poplacean Silviu 2006, Piloiu Florin 2007, Bîndea Mihai 2007, Olariu Emanuel 2007, Dăncănet Ilie 2007, Roman Robert 2007, dar si jucatori foarte tineri născuti 2010, Chirca Alex, Murarescu Horia și 2008, Costoiu Darius, Botarel Cristian.
Noi la club nu aducem jucători din alte părți, ne chinuim și crestem jucători, avem 9 echipe (din care 3 echipe de fotbal feminin) de copii și juniori înscrise în campionatele județene și naționale, plus 3 echipe de copii nelegitimați din care extragem vârfurile și îi promovăm.
Care va obiectivul clubului în noul sezon?
În Superligă, obiectivul nostru este locurile 3-6, iar la U19, câștigarea campionatului și participarea la turneele finale. Am obținut certificare silver, iar pentru anul acesta avem obiectiv certificarea gold. Staff-ul tehnic si administrativ este format din oameni cu expertiză și de calitate. Avem sprijinul Primarie si Consilului local Talmaciu, dar și al unor oameni cu suflet care susțin necondiționat proiectele noastre.
În prima etapă a Superligii județene, programată sâmbătă, de la ora 11:00, se joacă meciurile: Alma Sibiu – FC Avrig, Agnita – Quantum Arsenal Sibiu, Tălmaciu – Voința Sibiu, Interstar Sibiu – Bradu, Săliște 2012 – Păltiniș Rășinari (ultimul se joacă miercuri, 10 septembrie, ora 17:30).