Ediția 2023/2024 a Ligii a IV-a a început în forță iar primele etape preconizau o luptă dură pentru promovare în care se vor angrena 5 echipe. Doar două au confirmat până la finalul turului, Voința Sibiu și Păltiniș Rășinari, alături de o a treia, FC Avrig, care ar putea influența în retur campioana eșalonului județean.
Prima s-a pierdut pe drum Voința Dumbrăveni, care, după două victorii de răsunet cu 7 goluri marcate în fiecare dintre ele, a fost ”liniștită” în ”dubla” ce a urmat în etapele 3 și 4 cu Voința Sibiu și FC Avrig. Inter Sibiu s-a menținut 7 etape în coasta celor cu pretenții la promovare ajutată și de programul facil al primelor meciuri. Semieșecul cu Voința Dumbrăveni, 3-3, și înfrângerea din runda 8 cu FC Avrig, 2-4, au oprit avântul ”bleu-albaștrilor”, altfel o echipă puternică și solidă dar fără experiență.
Duelul pentru promovare se contura tot mai clar între Voința și Rășinari dar Avrigul a reușit să le blocheze pe amândouă, cu același rezultat și cu aceeași desfășurare a scorului, 2-2, după o revenire de la 0-2.
Primul episod al derby-ului Rășinari – Voința s-a consumat pe Valea Ștezii în fața a 800 de spectatori și a avut-o învingătoare pe trupa lui Năstase și Iliuț, un necruțător 3-0 administrat ”alb-verzilor”. Băieții lui Vâtcă și-au revenit rapid și n-au mai călcat greșit până la finalul turului așa cum s-a întâmplat total neașteptat cu liderul Păltiniș Rășinari. În etapa a XI-a, Agnita a relansat lupta la vârf remizând 3-3 cu liderul după ce a condus cu 2-1 și 3-2 până în min. 90+3.
Rășinari și Voința sunt despărțite de 1 punct iar returul va fi unul de foc. Decisive vor fi partidele cu Avrig și derby-ul de la Sibiu, Vâtcă vs. Năstase, care va atrage, fără îndoială, o asistență numeroasă.
































