După un sezon în care au turat la maxim motoarele pentru a promova în eșalonul superior, dar pe care l-au pierdut în fața Rășinariului, „alb-verzii” au redus turațiile pentru actuala ediție. Cu un lot mult schimbat, Voința Sibiu a avut mari emoții pentru primele puncte obținute sâmbătă cu Tălmaciu, revenind spectaculos de la 0-2 pentru a învinge cu 4-3 în ultimul minut al prelungirilor.
Într-un interviu acordul SportulSibian.ro, Gabriel Dugulan, noul antrenor al Voinței, și fost jucător al echipei, spune că are încredere în echipa sa, în ciuda mediei de vârstă foarte mici.
Sporul Sibian: Cum a fost acest prim meci și cât de mulțumit ești de evoluția echipei?
Gabriel Dugulan: A fost un debut trăit la intensitate maximă, cel puțin de mine și stafful meu, un meci cu două reprize diametral opuse. Prima repriză am intrat timorați, cu mingea mult în posesia noastră, dar fără a ne crea ocazii la poarta adversă. A doua repriză a fost cu totul alta, băieții ieșind mult mai motivați și reușind chiar să întoarcă rezultatul.
Sportul Sibian: Ce le-ai spus la pauza băieților în vestiar?
Gabriel Dugulan: La pauză le-am spus băieților să fie mai încrezători și că am încredere în ei că o să întoarcem jocul în favoarea noastră. Am efectuat și 3 schimbări la pauza meciului și vreau să-i felicit în special pe cei veniți de pe bancă.

Sportul Sibian: Cum ți s-a părut faza ultimului gol?
Gabriel Dugulan: Nu am văzut prea bine ce s-a întâmplat acolo, în careu, au fost mai mulți jucători implicați și din fericire pentru noi mingea a intrat în poartă.
Vreau să felicit și echipa celor de la Tălmaciu, care, cu foarte mulți tineri în teren, a arătat un joc bun și pragmatic, mai ales în prima repriză.
Sportul Sibian: Ce trebuie îmbunătățit în jocul echipei tale pentru următoarele meciuri?
Gabriel Dugulan: Mai sunt multe aspecte de îmbunătățit și la echipa noastră deoarece lotul s-a schimbat din temelii, avem și noi majoritatea jucătorilor sub 23 de ani, jucatori tineri, fără experiență, dar eu mare încredere în ei, iar cu multă muncă și ambiție, cred că vom reuși să ne îndeplinim obiectivele propuse.
Voința Sibiu – FC Tălmaciu 4-3 (0-2)
Stadion: Voința. Spectatori: 100. Timp: însorit, 25 de grade. Arbitrii: Lucian Titii, Darius Brîndușesc și Rareș Bran. Observator: Claudiu Stoia.
Voința Sibiu: Samoilă – Ban, Cotoară, M. Ban, Ganea, Balika, Doda, Fisiwg, Prodea, Hulpușiu, Pavel. Rezerve: Gârloanță, Gehl, Cioban, Achim, Stănese, Fogoroș, Kalimeris, Albean, Standima. Antrenor: Gabriel Dugulan
FC Tălmaciu: Chirca – Apolzan, Bolotă, Avrămescu, Tâlvan, Tufiș, Aftenie, Fekete, Ciocan, Piloiu. Rezerve: Șoimu, Bârză, Bîndea, Tănăsoiu, Dăncăneț, Andrei, Dancu. Antrenor: Adrian Bârză