Între 16 și 20 august, grupele de juniori 1 și 2 ale HC Sibiu au reprezentat Sibiul în cadrul puternicului turneu International Handball Trophy, desfășurat la Novi Sad, Serbia, unde au jucat un handbal bun, foarte apreciat, întorcându-se cu medalii la ambele categorii de vârstă.
La nivel de juniori 1, handbaliștii sibieni au adus trofeul acasă, după cinci jocuri și tot atâtea victorii, cea din finală fiind de poveste, în fața juniorilor de la Steaua Roșie Belgrad, unul dintre cele mai bune cluburi de handbal din Serbia. Jocul a fost câștigat la diferență minimă, după minus două goluri la pauză, plus o repriză a doua mult mai bună, dar și un final incendiar, în care sârbii au încercat să ducă jocul în prelungiri.
Lotul echipei HC Sibiu: Pleșa Cosmin, Căliman Alexandru, Purcărea Dragoș, Purcărea David, Găban David, Oană Andrei, Scorobeț Vlad, Boita Dacian, Boita Dragoș, Maier Sebastian, Giurcă Rareș, Balaban Ricardo, Artamon Andrei și Purcărea Filip. Antrenori Damian Matei și Gabriel Șofronici.
Rezultatele din grupă:
17.08. SIBIU (ROM) – CHARDAFON (BULGARIA) 25 – 20
18.08 SIBIU (ROM) – PISHGAMAN CSCOI (IRAN) 24 – 14
18.08 SIBIU (ROM) – LPS BANATUL TIMIȘOARA (ROM) 21 – 15
Semifinală
19.08 SIBIU (ROM) – LOVECH 1961 (BULGARIA) 28 – 26
Finală
20.08 SIBIU (ROM) – STEAUA ROȘIE BELGRAD (SERBIA) 24 – 23
La nivel de juniori 2, băieții din Sibiu au câștigat medalia de bronz, după evoluții foarte bune, fiind singura echipă care a reușit să câștige în grupe în fața viitoarei campioane.
După 5 jocuri în grupă, încheiate cu patru victorii și o înfrângere, Sibiul s-a calificat în semifinale, nereușind calificarea în marea finală, dar câștigând fără probleme finala mica a turneului.
Lotul echipei HC Sibiu: Kutlu Hasan, Purcărea Dragoș, Ragabeja Matei , Purcărea David, Fliter Andrei, Arion Alexandru, Crudu Denis, Hila Ștefan, Blaga Bogdan, Fliter David, Nimigean Andrei, Naicu Alexandru, George Bogdan, Scorobeț Vlad, Ticarau Eduard, Prode Raul, Flavius Dobrin. Antrenori Gabriel Șofronici și Damian Matei
Rezultatele din grupă:
17.08. SIBIU (ROM) – LAVICI (SERBIA) 27 – 18
17.08 SIBIU (ROM) – NOVI BEOGRAD (SERBIA) 20 – 16
18.08 ODTU SP. CLUB ( TURCIA) – SIBIU (ROM) 8 – 28
18.08 SIBIU (ROM) – CHARDAFON (BULGARIA) 16 – 18
19.08 SIBIU (ROM) – SPARTAK (BULGARIA) 13 – 10
Semifinală
19.08 SIBIU (ROM) – JUNIOR (SERBIA) 11 – 16
Finala mică
20.08 SIBIU (ROM) – MLADOST 2012 (SERBIA) 22 – 18
Am participat cu două echipe de handbal băieți la Turneul Internaționall Handball Trophy – Novi Sad, a fost un turneu puternic, foarte bun pentru noi, am practicat zic eu un handbal bun, modern, foarte apreciat, s-a văzut asta și în rezultatele obținute. Avem copii foarte buni, am format un grup frumos, foarte unit, jos pălăria pentru ei, pentru munca pe care o depun la antrenamente și pentru cum se luptă pe teren și când faci asta apar și rezultatele. Handbalul, sportul făcut corect, educă și formează caractere puternice, acești băieți demonstrează asta meci de meci. Cred că e primul trofeu international câștigat de handbalul juvenil sibian, e o mare mândrie pentru noi, ne motivează pe toți să confirmăm mai departe prin rezultatele care, sperăm, vor veni în sezonul 2025/2026 de Campionatul Național care va începe în septembrie.
Pentru noi urmează la începutul lunii septembrie turneul Făgăraș Handball Cup unde vom participa cu grupa de juniori 3, alte jocuri amicale pentru juniorii mai mari de pregătire pentru noul sezon de campionat national, unul care se anunță foarte disputat.
Mulțumim pentru tot sprijinul oferit permanent pentru ca, la peste 100 de ani de la primul joc de handbal din Sibiu, activitatea handbalului sibian să meargă mai departe: Clubului Sportiv Școlar Sibiu, Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Sălii Transilvania Sibiu, DJST Sibiu, tuturor partenerilor noștri și nu în ultimul rând părinților – partenerii principali în evoluția acestor copii/tineri.”, ne-a declarat Matei Damian.
La același turneu, portarul Alexandru Căliman a obținut un premiu individual, fiind declarat portarul competiției, la categoria sa de vârstă.