Cât de mult ar fi contat acum punctele pierdute cu Săcele. Interul a învins în această seară liderul Sepsi II Sf. Gheorghe cu 4-1, iar cu cele 3 puncte pierdute pe teren propriu în runda a doua, echipa pregătită de Mihai Ianc ar fi împărțit acum fotoliul de lider cu adversara de azi și Olimpic Zărnești.
Victorie răsunătoare în etapa a V-a pentru interiști. Pe ”Municipal”, cu 5-600 de spectatori și o micuță dar gălăgioasă galerie în spate (după ce Jobenele Roșii au devenit… albastre), Interul și-a răsplătit, în sfârșit fanii cu un meci spectaculos și o victorie pe măsură.
Oaspeții au început mai bine și au controlat posesia și ocaziile mai bine de o jumătate de oră, Bărbat remarcându-se cu un balon parat spectaculos din vinclu. Interiștii au avut însă acea zi de meci în care îți iese totul, astfel că la prima ocazie a venit și golul.

Taifas a finalizat la colțul scurt, pe joc, o fază bine legată. Sepsi a reluat asaltul, dar tot echipa sibiană a mai punctat o dată până la pauză. Șutul superb a lui Bărculeț a ridicat suporterii în picioare, asigurând un moral excelent echipei sale la vestiare.
În partea secundă, ritmul s-a mai echilibrat și Interul a pus treptat stăpânire pe joc. Chiar dacă Sorin Matei a redus diferența în minutul 53, Rotar a refăcut diferența pe tabelă după doar 4 minute. Același Rotar a realizat dubla pentru un final fără emoții, spre încântarea fanilor din tribune.

Interul joacă următorul meci sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 17:00, la Zărnești, cu Olimpic, echipă aflată acum pe locul 2. Sibienii ocupă locul 6 cu 9 puncte acumulate din 15 posibile.
Inter: Bărbat – Stoica, Bejan, Stoia, Onețiu, Taifas, Neamțiu, Bârză, Bărculeț, Ritivoi, Mitran. Rezerve: Dancu, Uțiu, Mihai, Florea, Fulea, Gondiu, Toader, Rotar, Zăvoi. Antrenor: Mihai Ianc.









