După un an de pauză competițională pe macadam și o revenire spectaculoasă în Campionatul Național de Raliuri, Tomița Rareș a obținut un rezultat remarcabil – locul 6 în clasamentul general al Raliului Sibiului 2025, alături de copilotul său, Levente Csegzy.
„Acum, la câteva zile de la încheierea raliului, pot spune că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din cariera mea. Totul a început în urmă cu o lună și jumătate, când împreună cu Levi am decis să ne întoarcem în competiție cu o mașină performantă. Inițial, planul era să luăm startul cu un Ford Rally3, însă o conversație providențială între Levi și Raul Badiu a schimbat totul: am avut șansa să concurăm cu o Skoda Fabia Rally2 Evo – o adevărată bijuterie tehnologică. Le mulțumesc din suflet pentru încredere”, a declarat Tomița Rareș.
Deși nu aveau bugetul complet la momentul deciziei, ambiția și dorința de a fi la start au învins orice obstacol. Săptămâna de dinaintea cursei a fost plină: sesiuni de teste private, recunoașteri, întâlniri și o revenire treptată în ritm după pauza competițională. „M-am simțit obosit după etapa a treia din Romanian Endurance Series, dar entuziasmul și adrenalina din raliu m-au ținut conectat 100%”, adaugă pilotul.
Vremea capricioasă și probele îmbibate de noroi au transformat raliul într-o adevărată provocare, însă echipajul a crescut ritmul treptat, fără riscuri inutile. „Proba mea preferată a fost Santa de noapte – un moment magic pentru orice pilot. Am avut câteva ezitări, dar am terminat pe locul 4 cu un timp sub 3 minute, ceea ce pentru mine a fost un obiectiv personal împlinit.”
Pe final, problemele tehnice și-au făcut simțită prezența: o conductă de frână spartă chiar pe ultimul viraj al probei Santa i-a lăsat fără frâna de mână înainte de superspeciala finală. Cu toate acestea, echipajul a decis să ia startul și să încheie competiția cu fruntea sus.
„A fost un raliu de vis. Am învățat enorm, am avut parte de o mașină fantastică, de un partener de încredere în dreapta și de o echipă tehnică excepțională. Mulțumirile mele se îndreaptă către Levi, Raul, Alexandru George Barbu, Seba Barbu și Rafanelli Stefano pentru susținere, profesionalism și sfaturi prețioase. Le sunt recunoscător și sponsorilor, familiei, părinților și în special soției mele, Cosmina, care îmi este alături necondiționat.”
Tomița Rareș privește cu încredere către viitoarele etape ale sezonului: „Acest raliu mi-a reaprins pofta de curse și îmi doresc să revin cât mai curând în mașină. Ne vedem pe probe!”