În etapa a doua a ligi naționale de fotbal, FC Hermannstadt o va întâlni pe Metaloglobus, nou-promovata care a fost învinsă cu 4-1 în prima etapă, de „U” Cluj-Napoca. Meciul de pe „Municipal” se va disputa mâine, de la ora 19.
După un sezon petrecut la Metaloglobus, Marius Măldărășanu ajungea la FC Hermannstadt în 2021, pentru că acum să fie unul dintre cei mai longevivi antrenori din actuala configurație a campionatului. Înaintea duelului cu fosta sa echipă, „Măldă” a rememorat colaborarea bună pe care a avut-o cu conducerea clubului bucureștean, dar a și prefațat meciul de mâine seară:
Jucăm contra unei echipe care face parte din istoricul meu ca antrenor, Metaloglobus. Am lucrat foarte bine cu patronul Imad Kassas și cu președintele Marius Burcă, și îi felicit pentru această promovare, poate cea mai mare surpriză din istoria fotbalului, pentru că nu cred că ei se așteptau la această promovare […].
Un meci greu, chiar dacă mulți îi văd poate cenușăreasa superligii în acesta an. Eu nu cred asta, au șansa lor. E adevărat, presiunea va fi pe adversarul echipei Metaloglobus în orice meci. O să trebuiască să dăm mai mult din punct de vedere ofensiv în acest meci, pentru a câștiga, gândindu-mă că etapa trecută am suferit, dar am avut și un adversar de alt calibru, FCSB.”
Marius Măldărășanu, pe când era antrenorul celor de la Metaloglobus. Foto: liga2.prosport.ro
Cum era normal, Măldărășanu a comentat cu părere de rău plecarea portughezului Tiago Goncalves la Ujpest, dezmințind faptul că ar avea un procent din vânzarea acestuia. Totuși, antrenorul ploieștean a recunoscut că are un procent din vânzarea anumitor jucători pe care îi ajută să se dezvolte, declarând că o astfel de clauză în contractul său a fost cerută de jucători, nu de el sau de club
N-ai cum să nu îți pară rău pentru un astfel de jucător. Știți că noi jucând sistemul 3-5-2, acesta este ofensiv sau defensiv în funcție de acești doi jucători din bandă. Vom suferi, probabil, poate nu, acolo avem under-ul și am încredere mare în Stancu, dar mă bucur până la urmă pentru Tiago, pentru că era foarte greu pentru el dacă ar fi rămas să fie cu mintea aici și cred că nu mai era Tiago din sezonul trecut.”
Legat de plecarea lui Ianis Stoica, cealaltă „perlă” a Sibiului, antrenorul celor de la Hermannstadt s-a declarat pregătit din punct de vedere al înlocuitorului, tocmai pentru a evita situația plecării neașteptate a lui Daniel Paraschiv.
Sunt pregătit ca el să plece, cu toții suntem pregătiți. S-a tot vehiculat încă din sezonul trecut plecarea lui. E adevărat, s-a așteptat acest turneu U21, care nu a fost prea bun, nici pentru el, nici pentru mulți jucători ai selecționatei noastre. Însă el are cifre bune, are 25 de goluri în ultimii doi ani, are vârstă bună, mă aștept să plece.
Foto: FC Hermannstadt
Acum, e adevărat, cifrele vor conta pentru club, însă el trebuie să înțeleagă că atâta timp cât este aici trebuie să dea totul. Nu este nici bine din punct de vedere fizic […]. M-aș bucura și pentru el, pentru că este foarte greu atunci când se tot scrie să îi mai motivezi pe acei jucători.”
Înaintea jocului din etapa a doua, Marius Măldărășanu a declarat că nu sunt probleme medicale în lotul său, Andreas Karo, cel care este în urmă cu pregătirea fizică. Legat de transferuri, acesta a recunoscut că și l-ar fi dorit înapoi pe Mino Sota și că ar dori un mijlocaș cu un joc mai agresiv față de oamenii pe care îi are acum la dispoziție
Avem patru jucători cam cu același profil la mijlocul terenului, toți au calitate tehnică, dar aș vrea un jucător box to box, mai agresiv, să ajungă și la finalizare mai mult. Vom vedea. Dacă vine un jucător, va trebui să scoatem pe altcineva.”
Foto: FC Hermannstadt
Partida de mâine va fi arbitrată de o brigadă formată din centralul Iulian Călin și asistenții Valentin Avram și Adrian Popescu. La VAR vor fi Radu Petrescu și Rodică Bîrdeș.