Una rece și alta caldă cu granzii! Hermannstadt o învinge pe Craiova pe teren propriu, dar pierde la scor în fața celor de la FCSB. 3-0 cu o dublă semnată de Olaru și un gol marcat de Florinel Coman.
Hermannstadt a avut o ocazie importantă în startul partidei când Jipa a fost aproape de gol, iar apoi Sibienii au pierdut controlul jocului. Olaru a deschis scorul, tot el a majorat avantajul, Coman a închis tabela, iar FCSB a fost aproape chiar de golul 4 pe final.
Gabi Iancu, atacantul lui Hermannstadt a declarat la flash interviu că este un meci de uitat pentru echipa din Sibiu și că n-au reușit să-și facă jocul pentru că FCSB a avut un pressing foarte agresiv.
Ultimul meci al acestui an pentru Hermannstadt o să fie pe 21 Decembrie cu Sepsi OSK. Apoi în Ianuarie 2024 primele confruntări sunt cu Universitatea Cluj, FC Botoșani și FC Voluntari.