ACS Mediaș a învins-o cu 4-1 pe Carpați Covasna, în etapa a cincea a ligii a treia. Golurile echipei lui Cosmin Vâtcă au fost marcate de către Azdren Llullaku (11′), Andrei Streinu (61′ și 73′), respectiv Alexandru Negrean (71′).
După trei meciuri fără victorie, ACS Mediaș a luat cele trei puncte pe terenul celor de la Carpați Covasna, formație care după cinci etape nu a acumulat niciun punct și a încasat 21 de goluri. Soarta partidei a fost tranșată după pauză, atunci când dubla lui Andrei Streinu și golul lui Alexandru Negrean, ambii intrați după pauză, au securizat avantajul de 1-0 de la pauză, Azdren Llullaku fiind cel care a deschis scorul.

În minutul 81 gazdele au marcat cu un șut frumos, în vinclul porții lui Feșteu, de la marginea careului, dar fără să le dea emoții medieșenilor. Astfel, după cinci etape, ACS Mediaș are un bilanț opt puncte și un golaveraj de 10-6, în urma a două victorii, două egaluri și a unei înfrângeri.
Per total sunt mulțumit. Într-adevăr, am avut o primă repriză mult mai grea. Cumva, am intrat în jocul lor, iar suprafața de joc ne-a creat mari probleme. În a doua repriză am jucat mult mai bine, am avut realizări, iar jucătorii care au intrat au făcut-o foarte bine. Per total sunt mulțumit, pentru că am spart gheața și avem trei puncte (n.a. – în deplasare), ceea ce ne dă încredere pe mai departe.”, a declarat Cosmin Vâtcă, la finalul meciului.

Vineri, la Mediaș, echipa lui Vâtcă va primi vizita Tricolorului Breaza, echipă care are un singur punct în clasament, obținut chiar astăzi, împotriva Coronei Brașov.
