Într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii Florilor, Măgura Cisnădie a pierdut aseară, scor 24-33, în fața Rapidului.
Meciul a fost la discreția oaspetelor din primul până în ultimul minut. Rapidistele au punctat primele în min. 1:32 prin Buceschi iar Măgura a ținut ritmul doar primele 4 minute, timp în care a reușit să egaleze de două ori (1-1 și 2-2, goluri Lavric și Bardac).
Trupa vișinie a luat avans treptat, 3-5, 5-9, 8-12 iar la pauză a întrat în avantaj de 5 goluri: 10-15.
Partea secundă a continuat în același ritm iar diferența de pe tabelă a crescut treptat până la 9 goluri în final, 24-33.
Fanta Diagouraga s-a remarcat din trupa Victoriei Bora cu 10 goluri reușite din 16 aruncări. Pe lista marcatoarelor s-au mai aflat Maria Bardac (5), Natasa Lovric (3), Sanja Radosavljevic (2), Katakin Toth (2), Judih Vizuete (2). Din tabăra adversă, Dorina Korvos a încheiat meciul cu eficiență maximă, 5 goluri din 5 aruncări.
Vineri, 24 ianuarie, de la ora 17:00, Magura se deplasează în sala Polivalentă din Craiova pentru meciul cu SCM U.
În clasament, Măgura rămâne pe locul 9 în timp ce Rapidul e doar cincea în acest sezon.
Foto: arhivă Sportul Sibian