Minifotbalul prinde din ce în ce mai mult, la nivel național și internațional, astfel că este necesar ca forurile care îl administrează să fie cât mai bine structurate.
Weekendul trecut, la Ocna Sibiului, a avut loc primul curs de instruire dedicat arbitrilor de minifotbal din lotul național. Practic, cei mai buni 33 de arbitri din țara noastră au fost aduși la această întrunire pentru a participa la cursuri care să le facă mai clare anumite situații de joc, pentru a socializa, dar pentru unii a fost ocazia cu care și-au primit botezul din partea Federației Române de Minifotbal (FRM), constând în licența de arbitru și ecusonul aferent. Cei 33 de oficiali sunt împărțiți în trei categorii, A, B și Elite, în ultima categorie aflându-se arbitrii internaționali.
La nivelul numelor, Comisia Națională de Arbitri (CNA) a minifotbalului poate rivaliza binișor cu CCA-ul din fotbalul mare, în conducere regăsindu-se niște nume importante, care au arbitrat la nivel de ligă națională: Zoltan Szekely (Președinte), Adrian Comănescu (Vicepreședinte), Marian Bordean (Secretar și membru) sau Cezar Ionescu (Membru). Ceilalți doi componenți ai comisiei sunt Nicolae Chiș și Daniel Mirea, doi arbitri importanți în minifotbalul nostru.

Pe lângă temele practice discutate sub forma unor prezentări ale membrilor comisiei, precum „plasament, colaborare, gestică” (Daniel Chiș), „greșeli și comportamente nesportive (Marian Bordean), „analiza loviturii de pedeapsă” (Daniel Mirea) sau „jucarea mingii cu măna (Cezar Ionescu), cei prezenți au fost vizitați și de conducătorii federației de minifotbal, adică președintele Ioan Onicaș, secretarul general Atilla Takacs, dar și a sibianului Ovidiu Tâlvan, fost jucător la Inter Sibiu și Dinamo, dar și președintele ONG-ului FRM.

Legat de acest eveniment, am primit o declarație de la sibianul Marian Bordean, cel care s-a implicat în organizarea evenimentului, dar are și mai multe calități în cadrul fanomenului: arbitru internațional, secretar a CNA, dar și director regional al zonei Sud-Vest:
Pot spune că este un moment istoric pentru minifotbalul românesc, pentru că este prima consfătuire a arbitrilor de când minifotbalul este recunoscut ca sport, iar federația funcționează ca una națională. Mă bucur foarte mult de prezența domnilor Ioan Onicaș și Atilla Takacs și sper ca astfel de întruniri să ajute la promovarea arbitrilor tineri, dar și la păstrarea performanțelor actuale „, ne-a declarat Marian Bordean.
